Consultare privind coordonarea strategică a fondurilor europene

Consultare privind coordonarea strategică a fondurilor europene

Informarea partenerilor sociali implicați în coordonarea strategicăa fondurilor europene structurale și de investiții alocate României a fost obiectivul celei de-a treia reuniuni aComitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP), desfășurată sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

”Atragerea fondurilor europene 2014-2020 continuă să fie o prioritate a Guvernului și a structurilor implicate în coordonarea și gestionarea lor. Până în acest moment, am finalizat desemnarea autorităților implicate și nu mai avem niciun impediment pentru transmiterea declarațiilor de cheltuieli la Comisia Europeană.

Acum ne concentrăm pe accelerarea lansării de apeluri de proiecte și pe sprijinirea beneficiarilor să le concretizeze pe cele deja aprobate. Ne bazăm si noi foarte mult pe sprijinul beneficiarilor, pentru că ritmul în care ei implementează proiectele are ca rezultat  direct atragerea fondurilor”, a subliniat secretarul de stat în MDRAPFE, Mihaela Toader.

Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții MDRAPFE au prezentat stadiul implementării Acordului de Parteneriat și o informare asupra poziției României privind Politica de Coeziune post-2020.

Citeste si:  49 milioane euro fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Drumului Nordului – Maramureș

De asemenea, cu sprijinul reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe, au fost analizateimplicațiile la nivel național și european ale Brexit asupra României, subiect de mare actualitate în contextul noilor evoluții globale.

Continuarea pe News24.ro

425 Cititori

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *