S-a semnat acordul pentru programul „Educatie, burse, ucenicie si antreprenoriat pentru tineri” 2014 – 2021

S-a semnat acordul pentru programul „Educatie, burse, ucenicie si antreprenoriat pentru tineri” 2014 – 2021

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a semnat pe 21 noiembrie a.c., acordul pentru programul „Educație, burse, ucenicie și antreprenoriat pentru tineri”, finanțat în cadrul Granturilor SEE si norvegiene 2014-2021.

„Acest acord este primul pe care îl semnăm la nivelul Granturilor SEE și norvegiene 2014-2021, din totalul de 12. Prin semnarea sa, începem implementarea efectivă a programului, iar un prim apel dedicat studenților urmează a fi lansat în prima parte a lunii decembrie 2017. Felicit echipa Punctului Naţional de Contact şi pe cea a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (operator de program) pentru eforturile depuse, care au făcut posibilă finalizarea procesului de programare și alături de care vom lansa oficial programul, în 5 decembrie. Le doresc mult succes și să obțină rezultate la fel de bune ca și în perioada de programare 2009-2014!” a declarat ministrul delegat Marius Nica.

Cu o finanțare de 14.117.647 euro, din care 12.000.000 grant, programul va contribui la o mai bună mobilitate a studenților și a personalului din învățământul superior din România, finanţând şi acțiuni dedicate educației terțiare și instruirii vocaționale a tinerilor.

Informații suplimentare pot fi găsite pe paginile www.eeagrants.rowww.eeagrants.org și www.eea4edu.ro.

Citeste si:  Cum ne comportăm în taxi

Despre Granturile SEE și Norvegiene

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și consolidarea relațiilor bilaterale între statele beneficiare și cele donatoare.

În cadrul perioadei de programare 2014-2021, România beneficiază, de o alocare de 502,5 milioane euro, ce sprijină proiecte în domenii precum dezvoltare locală și combaterea sărăciei, îmbunătățirea situației romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri și IMM-uri, sectorul ONG, cercetare și educație, eficiență energetică, energie regenerabilă și mediu, patrimoniu și schimb cultural, justiție, servicii corecționale și afaceri interne.

612 total views, 0 views today

loading...

Citeste si:

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *