Tudor Chirilă anunță după meciul din PSD că pe 20 ianuarie va ieși în stradă, alături de toți cei care consideră că ”împăratul e gol”.

0 4

”Sub ochii noștri, deja obișnuiți cu mizeria, în PSD se dă o luptă acerbă pentru putere. Tudose nu e de plâns. Ca Grindeanu, de altfel, nu a fost altceva decât o unealtă în mâna lui Liviu Dragnea. Doar că acum, mai mult decât pe vremea lui Grindeanu, PSD-ul e scindat. Tudose a avut și el aliații lui. Și invingătorii nu-i iartă pe învinși într-un partid cu mentalitate de haită. Preocupați de furăciune și puterea care o consfințește, pesediștii nu au cum să guverneze, asta e mai mult decât evident. Paradoxul este că sunt dezbinați în lupta pentru putere (banii statului), dar extrem de uniți când e vorba să modifice legile justiției ca să-și salveze pielea sau să modifice codul fiscal ca să mai poată da o șpagă „prietenilor”. Cam ăsta e tabloul la care suntem obligați să asistăm. Un președinte de partid care numește prim-miniștri incompetenți pe care îi schimbă când vede că încep să-i ia fața. Așa că al treilea prim ministru va avea aceeași soartă. Tot sub ochii noștri.
Azi se împlinesc 168 de ani de la nașterea lui Eminescu. Ne conduce o mână de iresponsabili cu un dispreț suveran față de „popor”.

Hai să ne uităm un pic la o strofă din Împărat și proletar:
„Spuneţi-mi ce-i dreptatea?
– Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.”

Vă sună cunoscut? Vă sună actual?
O parte a populației vede cusătura, păpușile, păpușarii. Cealaltă parte privește fascinată la televizor. Acolo unde sunt descrise cu lux de amănunte hainele împăratului. Care, evident, e gol. Pe 20 ianuarie cei care știu că împăratul e gol ies în stradă. Așa am auzit”, scrie Chirilă pe Facebook, cu referire la protestul programat să aibă loc în București sâmbătă.

Adepții mișcării #Rezist se organizează pe Facebook în vederea unui miting de amploare programat pe 20 ianuarie, în București. Protestatarii din Cluj, Timișoara și alte orașe doresc să participe la acțiunea din Capitală.

Mai multe persoane au plecat miercuri, 10 ianuarie 2018, pe jos, din Cluj-Napoca spre Bucureşti, într-un marş de 11 zile, ca să participe la protestul din 20 ianuarie privind modificările aduse legilor justiţiei.

Marşul va urma traseul Cluj, Târgu Mureş, Sighişoara, Braşov, Sinaia, Ploieşti, Bucureşti. Parcursul mediu al unei zile este de 40 km.

„Sâmbătă, 20 ianuarie, încurajăm lumea din întreaga țară să se alature protestelor din București. Nu este nevoie să iesim de multe ori în stradă. Este nevoie să ieșim mulți, o dată. Propunem un marș Piața Universitatii – Piața Unirii – Fântâni – Parlament, cu vizite la instituțiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)”, se arată în descrierea evenimentului „Toate drumurile duc la Bucuresti. „Revolutia” generatiei noastre”, de pe Facebook.

loading...
Comentarii
Se incarca...