Parteneriat între „Conex” Iaşi şi National Paints Factories”

 
Grupul industrial „Conex" Iaşi a vîndut firmei iordaniene „National Paints Factories" 70% din acţiunile pe care le deţinea la o societate producătoare de emailuri, lacuri şi vopseluri.
 
Potrivit reprezentanţilor grupului „Conex", tranzacţia a vizat asigurarea finanţării pentru proiectele de dezvoltare a activităţii la fabrica de vopseluri.
 
„Piaţa internă devine din ce în ce mai specializată, iar consumatorii caută tot mai mult vopseluri specializate. Acest sector a înregistrat, în ultimii ani, o dezvoltare semnificativă, consumul pe cap de locuitor ajungînd la niveluri ridicate, atractive pentru companiile mari din străinătate. Am dorit să realizăm un parteneriat care să ne ajute să ne dezvoltăm afacerea", a precizat directorul „Conex" Iaşi, domnul Ştefan Hanganu. Societatea ieşeană are în vedere realizarea unor investiţii pentru achiziţionarea de echipamente, dar şi mărirea şi diversificarea producţiei.
 
Grupul Conex deţine şapte firme, care acoperă diverse domenii, de la producţie de piese şi subansamble auto la fabricarea echipamentelor pentru industria extractivă minieră şi petrolieră. Activităţile grupului sînt desfăşurate în princial în judeţele din Moldova.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.