„Antibiotice” Iaşi – compania farmaceutică din România cu cea mai complexă structură de fabricaţie

0
În cei peste 48 ani de activitate, „Antibiotice” Iaşi a devenit o companie puternică, cu o cifră de afaceri consolidată, bucurîndu-se de recunoaştere internă şi internaţională.
Începînd cu decembrie 1955, cînd s-a produs prin biosinteză prima şarjă de penicilină românească şi pînă în prezent, „Antibiotice” s-a identificat ca fiind un reper important în industria farmaceutică autohtonă, cu un vast portofoliu de produse de uz uman şi veterinar, adaptat permanent la cerinţele pieţei farmaceutice.
„Antibiotice” reprezintă compania farmaceutică din România cu cea mai complexă structură de fabricaţie, avînd fluxuri separate dedicate pentru obţinerea prin biosinteză şi semisinteză a substanţelor active vrac (Nistatină şi Vitamina B12) şi pentru obţinerea următoarelor forme farmaceutice: pulberi sterile pentru soluţii injectabile, capsule operculate, comprimate convenţionale şi filmate, unguente şi supozitoare.
Această realitate situează „Antibiotice” Iaşi printre primii producători români  de medicamente.
Investiţiile realizate în cadrul programului propriu, de peste 20 milioane de dolari, au avut drept rezultat obţinerea certificării GMP (Good Manufacturing Practice) pentru toate fluxurile de producţie, precum şi avizarea FDA (Food & Drug Administration – organismul american regulator în domeniul medicamentului) pentru produsele Nistatină şi Vitamina B12. Aceaste certificări exprimă atît performanţele tehnologice, cît şi ale personalului direct implicat. În prezent pentru produsul Nistatină, compania „Antibiotice” deţine o cotă de 25% din piaţa mondială, fiind al doilea producător european, iar pentru Vitamina B12 10% din piaţa mondială.
Aceste certificări internaţionale ale calităţii produselor fabricate de „Antibiotice” Iaşi au creat premizele creşterii exportului (25% din cifra de afaceri), care a înregistrat un trend ascendent în ultimii ani. Compania dezvoltă contracte cu parteneri din 35 ţări de pe toate continentele: Europa, America de Nord, America de Sud, Asia, Africa, Australia (Germania, SUA, Canada, Rusia, Belgia, Marea Britanie, Elveţia, China, Vietman etc.).
Din anul 2002, „Antibiotice” a devenit principala companie românească ce asigură întreaga gamă de antituberculoase esenţiale în cadrul Programului Naţional de Combatere a Tuberculozei şi partener al Ministerului Sănătăţii pe o componentă a Programului Naţional de Supraveghere si Control a Infecţiei HIV/SIDA.
Totodată, compania „Antibiotice” este acreditată de UNICEF ca subcontractant pentru distribuirea de medicamente în cadrul programelor derulate de acest organism pe diverse pieţe.
De-a lungul timpului, societatea „Antibiotice” a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri, ceea ce confirmă încrederea acţionarilor, a partenerilor de afaceri, precum şi calitatea şi dinamismul managementului de a implementa obiectivele ambiţioase propuse prin strategia firmei.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.