„Universul «Schuco»” prezintă noutăţile „Alukönigstahl”

0
La sfîşitul lunii trecute, „Universul «Schuco»” a poposit la Iaşi. Este vorba de un showroom mobil în care sînt prezentate cele mai noi produse în domeniul tîmplăriei din aluminiu promovate de compania „Alukönigstahl” România.
Astfel, specialiştii din domeniul pereţilor cortină au avut posibilitatea să testeze toate sistemele expuse în acest an la Tîrgul Internaţional Bau de la München. Caravana „Universul Schüco” efectuează un turneu european, în ţări precum Ungaria, Croaţia şi Italia, iar în România evenimentul se află la a doua ediţie. „Anul acesta, am remarcat o participare numeroasă a vizitatorilor din branşă (arhitecţi, proiectanţi şi reprezentanţi ai firmelor specializate în execuţia de tîmplărie din aluminiu/pereţi cortină), care şi-au manifestat interesul faţă de soluţiile tehnice inovative oferite de «Alukönigstahl». Astfel, am luat decizia ca acest tip de manifestare să aibă loc periodic, în funcţie de cererea pieţei şi de viitoarele lansări ale sortimentelor «Schuco»”, a declarat doamna Adriana Şerban, director de marketing „Alukönigstahl”.
Dintre produsele de top prezentate la „Universul Schuco”, se distinge sistemul FireStop T90/F90 (rezistent la foc timp de 90 de minute), destinat producţiei de uşi şi panouri fixe din aluminiu. Alte elemente care au atras atenţia participanţilor au fost reprezentate de sistemul de feronerie cu balama ascunsă, pentru uşi din aluminiu. De asemenea, vor fi disponibile profile pentru pereţi cortină care oferă posibilitatea integrării de cabluri electrice pentru acţionări în curenţi slabi.
Proiectanţii şi producătorii de tîmplărie au remarcat şi ochiul mobil cu deschidere plan-paralelă, spre exterior – Royal S 102 PAF, care poate fi integrat în cadrul faţadelor cortină şi asigură o ventilaţie eficientă a incintelor. Specialiştii „Alukönigstahl” au prezentat, în premieră pe piaţa locală, sistemul de ferestre – bloc 75 BS High Isolation, echipat cu feronerie TipTronic, cu acţionare automată. Este recomandat atît pentru sectorul rezidenţial, cît şi pentru imobile de birouri, permiţînd conectarea la sistemul de management integrat al clădirii, prin care se asigură o monitorizare eficientă a operaţiunilor.
„Ca producători şi montatori de tîmplărie «Schuco» am remarcat elementele modulare pentru faţade cortină SkyLine S 65. Prin utilizarea acestui sistem se reduc timpii de montaj pe şantier. Montajul acestor elemente se poate face din interior, nemaifiind necesară schela, reducîndu-se astfel organizarea de şantier”, a precizat domnul Corneliu Velişcu, directorul general al Grupului „Melcret”.
De asemenea, a fost lansat sistemul biometric de acces „Schuco”, dotat cu senzor de amprente, care poate fi setat pentru a permite accesul a 150 de persoane. Sortimentul este destinat montajului la bănci sau clădiri care includ zone cu acees limitat. „Inovaţiile dezvoltate de holding-ul german, disponibile în România prin intermediul companiei «Alukönigstahl», au fost apreciate de vizitatorii showroo-ului mobil «Universul Schuco». Sistemele prezentate permit personalizarea ofertei firmelor care execută ferestre/uşi şi faţade cortină din aliminiu, concomitent cu elaborarea unor proiecte de arhitectură care înglobează tehnologii performante”, a subliniat doamna Adriana Şerban.
Înfiinţată în 1995, „Alukönigstahl” România va sărbători 10 ani de activitate neîntreruptă pe piaţa autohtonă. Compania deţine depozite în Cluj-Napoca şi Bucureşti de 5.000 mp, avînd permanent pe stoc peste 10.000 de repere. Printre obiectivele de anvergură realizate în ultima perioadă, la care au fost folosite sistemele livrate de „Alukönigstahl”, se numără „Global B.C.”, „Unimed B.C”, „Colina Motors”, „Bukarest Bussines Park” (8.000 mp perete cortină), Hotel „Golden Tulip”, sediul „Bosch” din Bucureşti, „Petromidia” Năvodari, sedii de birouri în Roman („Ica Center”), Piatra Neamţ, Iaşi („Dialex”, „According Group”), Parcul Industrial Hemeiuş şi „Electrica” Bacău, showroom-uri „Volkswagen” în Iaşi şi Suceava, „Skoda” în Cluj şi Suceava.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.