Ţepari „profesionişti”

0
 
Conform DEXonline, „ţepar” înseamnă „(persoană, firmă) care esrochează, înşeală în afaceri, care dă ţepe; escroc, hoţ, fraudator; ţepuitor”.
 
Apariţia unui incident de plată major (consemnat la CIP – Centrala Incidentelor de Plăţi) nu poate fi considerată neapărat ca o „ţeapă”, dar emiterea a numeroase cecuri sau bilete la ordin fără acoperire trădează o practică şi o calitate de „ţepar” pentru agentul economic respectiv.
 
Faptul că, pentru unele societăţi, evidenţele CIP incud pagini întregi, cu zeci sau chiar sute de incidente, reprezintă o „diplomă” de ţepar, o atestare a faptului că este indicat să se evite contactul economic cu firma respectivă.
 
În cele ce urmează, dar şi în ediţiile viitoare, vom încerca să prezentăm ţepari „cu diplomă”, astfel încât cititorii noştri să fie protejaţi de evenimente nedorite. Totodată, aşteptăm de la cititori semnale privind firmele care practică acest „sport” al emiterii de instrumente de plată fără acoperire.

Vânzări în creştere cu 54 miliarde ROL pentru „Remtel”

SC „Remtel” SRL Iaşi a fost înfiinţată în anul 1993 şi are ca obiect principal de activitate „restaurante”. În realitate, firma se ocupă de comercializarea electronicelor, electrocasnicelor etc.

 
Conform site-ului propriu, care funcţionează şi ca magazin online (www.remtel.ro), „în anul 2000 au fost efectuate schimbări majore, urmărindu-se drept obiectiv vânzarea şi executarea de instalaţii termice, electrocasnice şi electronice, tehnică de calcul (notebook-uri şi pc-uri). Din anul 2005, firma s-a extins, oferind acum spre vânzare decoraţiuni interioare şi materiale de construcţii.   Cifra de afaceri a crescut de la an la an, SC REMTEL SRL urmărind recunoaşterea de a fi printre firmele de top din Iaşi”.  
 
Într-adevăr, firma a reuşit înregistrarea unor rezultate remarcabile, anul 2005 fiind încheiat cu o cifră de afaceri de 73,687 miliarde ROL, în creştere cu 54 miliarde ROL faţă de 2004. Desigur, performanţa pare extraordinară, dar întrebarea este „cum s-a obţinut”?

70 de cecuri fără acoperire…

Imediat după Crăciunul 2005, „Remtel” a intrat în CIP. ªi nu aşa, cu un incident sau două, ci cu mai multe pe zi! Astfel, pe 28 decembrie 2005, trei cecuri cu scadenţă în această zi au fost refuzate la plată datorită lipsei de disponibil. Au urmat alte 4 cecuri pe 29 decembrie, iar pe 30 decembrie 2005 încă 9. La sfârşitul lunii ianuarie 2005, numărul cecurilor fără acoperire emise de „Remtel” SRL a ajuns la 48.

 
După alte două în februarie, a urmat o perioadă de pauză, până pe 15 mai, zi în care figurează cu 20 de incidente majore la plata cu cecuri. Desigur, societatea se afla în interdicţie bancară încă de la finalul anului 2005 şi nu avea voie să emită cecuri!
Pe 5 iunie 2005, „Remtel” este înregistrată cu (deocamdată) ultimul cec fără acoperire, astfel că interdicţia bancară va expira la data de 5 iunie 2007.

… şi aproape 500 de Bilete la Ordin

Şi pentru că regimul Biletelor la Ordin (BO) este mult mai puţin restrictiv decât cel al cecurilor, firma care şi-a propus să spargă topurile a emis aproape 500 de astfel de instrumente de plată neacoperite în doar 9 luni. Primul incident cu BO datează din 23 decembrie 2005, până la finalul anului CIP consemnând încă două.

 
În luna martie, unitatea a mai adunat 72 de bilete neacoperite, altele 100 fiind consemnate în aprilie. Continuând acest ritm infernal de emitere a Biletelor la Ordin fără acoperire, SC „Remtel” SRL a ajuns ca, la data de 29.09.2006, să figureze în evidenţele CIP cu 484 de incidente referitoare la plata cu BO. Dacă adunăm şi cecurile, ajungem la o medie de două incidente pe zi.

Şi statul a luat o ţeapă!

 
Conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice, la data de 30 iunie 2006, „Remtel” SRL Iaşi figurează pe listele datornicilor la bugetele de stat, cu următoarele obligaţii restante:¤ 157.699 RON la bugetul de stat;
¤ 43.963 RON la bugetul asigurărilor sociale de stat;
¤ 5.656 RON la bugetul asigurărilor de şomaj;
¤ 23.631 RON la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Este greu de crezut că, în actuala situaţie economică, firma va fi preocupată de achitarea acestor obligaţii.

Cine sunt asociaţii „Remtel”?

Conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, „Remtel” SRL Iaşi îi are ca asociaţi pe Dan Melinte (90%) şi Ştefan Popa (10%).

 
Dan Melinte, Născut pe 30 iulie 1970, (CNP 1670730221224) este şi administratorul firmei. Probabil pentru că „performanţele” societăţii au ajuns la un nivel maxim, cei doi asociaţi au mai cooptat o altă pesoană şi au înfiinţat „un «Remtel» mai mic”.
 
„Remtel Plus”, un „pui” de ţepar   

Înfiinţată în septembrie 2006, societatea „Remtel Plus” îi are ca asociaţi cu părţi egale (33,33%) pe Dan Melinte, Ştefan Popa (CNP 1701219221289) şi Adrian Mihai Modoranu (CNP 1760510221259).

 
Sediul firmei la înfiinţare a fost zona „Siraj” (b-dul Poitiers nr.14, spaţiul 41), dar la ora actuală unitatea figurează cu „sediu expirat”. Obiectul de activitate declarat este comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne.Cu un sigur angajat, „Remtel Plus” a realizat în 2005 o cifră de afaceri de 1,16 miliarde ROL şi un profit net de 12,99 milioane ROL. Surprinzător, firma nu a fost înfiinţată pentru a exista „alternativa curată” la „Remtel”, ci pentru a se putea da şi mai multe ţepe.
 
Dacă la plata cu cecuri figurează cu numai două incidente majore, consemnate pe 23 mai şi 25 iulie, în privinţa Biletelor la Ordin situaţia este înspăimântătoare. În perioada 9 februarie –
13 septembrie 2006, firma figurează cu 142 de incidente

Cine sunt colaboratorii?

După cum se precizează pe site, „în prezent firma are un număr de peste 30 de angajaţi şi peste 150 de colaboratori şi este deţinătoarea unui parc auto cu 15 maşini pentru a putea face faţă cerinţelor dumneavoastră. Obiectivul nostru pentru 2006 este acela de a deveni unul dintre cei mai importanţi distribuitori naţionali de decoraţiuni interioare şi materiale de construcţii”.

 
Acelaşi site include siglele a numeroase firme de prestigiu, cum ar fi „Ariston”, „Baxi”, „Immergas”, „Junkers”, „Vaillant”, „Heiss”, „Westen” „Arctic”, „Beko”, „Electrolux”, „Zanussi”, „Philips” şi Banca Comercială Română (BCR) în ceea ce priveşte sistemul de rate. Nume grele asociate unei firme care s-a specializat în ţepe. Sau poate că tocmai aceste nume grele au luat ţepele menţionate…
 
 
„Caracatiţa” FGM

Probabil că multă lume a auzit de FGM, dar puţini sunt cei care ştiu şi care este numele firmei. Aceasta nu pentru că persoanele respective ar fi ignorante, ci pentru că FGM reprezintă o „caracatiţă”, firmele care, de-a lungul vremii, au purtat sigla FGM fiind numeroase.

 
Pentru a se evita plata datoriilor la stat, firmele au fost închise, altele au fost înfiinţate sau reactivate (cu nume special creat pentru a se potrivi celor 3 iniţiale) şi „roata s-a învârtit”. De la „First Group of Moldavia”, la „Force Guard& Moldavia” şi apoi la „Force Guard of Moldavia Co”, activitatea care poartă amprenta fostului bătăuş (a se citi boxer) Vasile Câtea merge mai departe, fără a se sinchisi de eforturile (?) Finanţelor de a obţine banii pe care FGM îi datorează. Mai nou, firma îşi schimbă sediul dintr-un judeţ în altul, „fugărită” fiind de finanţişti şi, mai nou, de partenerii de afaceri cărora le-a tras ţeapă.

FGM Iaşi şi-a suspendat activitatea, dar emite BO fără acoperire

Conform Registrului Comerţului şi Ministerului de Finanţe, „Force Gurad of Moldavia Co” Iaşi şi-a întrerupt temporar activitatea începând cu data de 1 aprilie 2006. Ţinând cont de această situaţie, ar trebui ca în spaţiul (probabil al Primăriei) din ªtefan cel Mare şi Sfânt nr.18 să bată vântul. Realitatea e alta, iar suspendarea este doar aşa, pentru… finanţişti.

 
În perioada scursă de la „întrerupere”, FGM Iaşi a fost înregistrată la CIP cu 5 incidente majore la plata cu Bilete la Ordin, pe 18 aprilie, 17 mai, 21 iunie, 16 august şi 19 septembrie. Acestea se adaugă altor 15 incidente, consemnate în perioada 11 februarie 2005 – 16 martie 2006. În plus, FGM Iaşi (CUI 7979071) se află şi în interdicţie bancară la plata cu cecuri până la data de 9 noiembrie 2006 deoarece a emis un cec fără acoperire în noiembrie 2005.   

Statul aşteaptă 20 miliarde ROL de la FGM Iaşi

Conform site-ului Ministerului Finanţelor, „Force Guard of Moldavia Co” SRL Iaşi figurează pe listele datornicilor la bugetele de stat, cu următoarele obligaţii restante (la data de 30.06.2006):
¤ 996.661 RON la bugetul de stat;
¤ 614.630 RON la bugetul asigurărilor sociale de stat;
¤ 84.072 RON la bugetul asigurărilor de şomaj;
¤ 334.640 RON la bugetul asigurărilor de sănătate.
Probabil că aceste datorii vor avea aceeaşi soartă ca şi cele ale firmelor anterioare care au funcţionat sub sigla FGM (apropo, marca FGM cine o are înregistrată, oare?).

Cine sunt asociaţii FGM Iaşi?

La „Force Guard of Moldavia Co” SRL Iaşi, figurează ca asociaţi Constantin Bălan (CNP 1680518221146) – 25%, Marius Miron (CNP 1640523221145) – 25% şi Traian Pricop (CNP 1681229221208) – 50%, acesta din urmă deţinând şi funcţia de administrator al firmei. Capitalul social al firmei este de numai 200 RON.

 
În 2005, FGM Iaşi a raportat pierderi de 4,66 miliarde ROL, la o cifră de afaceri de 38 miliarde ROL, iar datoriile la 31 decembrie 2005 totalizau 24,6 miliarde ROL.

FGM a „fugit” la Piatra Neamţ

Teoretic, punctul de comandă FGM este la ora actuală în municipiul Piatra Neamţ (după o „trecere” prin Vatra Dornei), iar la Iaşi, în Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.18, funcţionează punctul de lucru stabil al firmei nemţene!

 
De fapt, vorbim despre o firmă cu acelaşi nume („Force Guard of Moldavia Co” SRL), înfiinţată tot în 1995 în municipiul de la Poalele Pietricicăi, care are CUI 7454047. La FGM Piatra Neamţ îi regăsim ca asociaţi pe Marius Miron – 20% şi pe Traian Pricop – 80%, care în martie 2005 a fost numit şi administrator.
 
În 2005, FGM Piatra Neamţ a înregistrat o cifră de afaceri de 1.856.554 RON şi un profit net de 143.773 RON, cu 83 de angajaţi. Capitalul social subscris şi vărsat la 31 decembrie 2005 se ridica la „fabuloasa” sumă de 200 RON (mai puţin de 60 euro)
La 31 decembrie 2005, datoriile societăţii nemţene totalizau 8,95 miliarde ROL.

Timid, FGM Piatra Neamţ se înscrie în rândul ţeparilor

Fără a avea experienţa firmei „mamă” de la Iaşi, FGM Piatra Neamţ a intrat deja în evidenţele CIP cu 3 incidente înregistrate la plata cu Bilete la Ordin în zilele de 15 iunie, 5 iulie şi 18 iulie 2006. Un început promiţător pentru o firmă care nu trebuie să dezamăgească, fiind oarecum obligată să-şi întreacă „mentorul”.

 
Conform site-ului (www.fgm.ro), FGM (nu se precizează care) este membru fondator al Asociaţiei Firmelor de Pază din România  şi al Patronatului Societăţilor de Securitate din România.
Halal membru fondator!
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.