Primul târg de nunţi organizat la Iaşi

0
 
De la rochia de mireasă şi costumul de ginere până la limuzină sau caleaşcă, pentru cei mai excentrici, tot ceea ce trebuie pentru o nuntă s-a putut vedea, comanda, proba şi chiar cumpăra la primul târg de nunţi organizat la Iaşi, numit „O nuntă de vis”.
 
„Senso Models”, compania organizatoare, a intenţionat să realizeze, în colaborare cu gazda – Casa de Cultură a Studenţilor -, o manifestare deosebită de alte târguri, în sensul că cele 30 de firme prezente nu şi-au montat standuri clasice, ci au fost delimitate prin ghirlande şi aranjamente florale oferite de „Flora Holland”, o firmă româno-olandeză, care şi-a făcut intrarea pe piaţa ieşeană în urmă cu aproximativ o lună.
 
„Am organizat acest târg, în premieră la Iaşi, adresându-ne tinerilor care doresc să îşi unească destinele până la finele anului 2006 şi chiar în 2007. Am ales această perioadă – deşi, de obicei, târgurile de nunţi se organizează la începutul anului – tocmai pentru a marca în felul nostru Sărbătorile Iaşului. Din acest motiv, am dorit să avem alături de noi firme lansate în Iaşi, dar care şi-au câştigat prestigiul şi peste hotare, astfel încât manifestarea să reprezinte un regal a ceea ce pot oferi întreprinzătorii ieşeni în materie de nunţi”, ne-a spus doamna Sorina Simonescu, reprezentant al companiei organizatoare, „Senso Models”.

Casa de modă a doamnelor Băsescu, invitat special

Pentru că la orice nuntă cel mai important personaj este mireasa şi rochia albă pe care o va purta o singură dată în viaţă, ţinutele speciale expuse de casele de modă au reprezentat cireaşa de pe tort. „Am invitat casele de modă renumite, care au debutat în Iaşi, dar şi creatori aflaţi la început de drum, în plin proces de afirmare.

 
De asemenea, avem printre expozanţi un invitat special, «Maximum Chic» din Bucureşti, care, deşi nu are un magazin în Iaşi, este o prezenţă atractivă şi interesantă pentru târgul nostru”, ne-a explicat doamna Simionescu. Mai mult decât atât, reprezentanţii firmei ne-au dezvăluit că sunt „vinovaţi” pentru aspectul doamnelor din familia Băsescu, pe care le îmbracă pentru evenimentele speciale, asigurându-i totodată primei doamne a României şi ţinutele oficiale. La aşa responsabilitate, preţurile sunt pe măsură, astfel încât costumele pentru doamne se încadrează între 8 milioane ROL şi 14 milioane ROL, în timp ce rochiile de mireasă variază între 800 şi 3.500 de euro.
 
Viitoarele mirese îşi pot alege rochia din noaptea nunţii, dar şi ţinuta de la cununia civilă de la „Nanette”, „Casa Wanda”, „Nichi-Cristina Nichita”, la preţuri ce variază între 10 milioane ROL şi 40 milioane ROL. „Casa «Nanette» ne-a făcut surpriza de a prezenta o rochie specială care va pleca, foarte curând, la o expoziţie din Paris”, ne-a dezvăluit doamna Simionescu. Aşa cum este de aşteptat, în acest caz, luxul urcă până la cel puţin 1.000 euro.
 
Cu toate acestea, tinerele care visează la o rochie de mireasă unicat au la alegere şi ţinute, la fel de stilate şi elegante, de la case precum „Diva” sau „Giulia”, la preţuri ce pornesc de la 7 milioane ROL şi depăşesc puţin 20 milioane ROL. „Rochia «Diva» este concepută pentru a contura în modul cel mai frumos visul copilăriei oricărei fericite mirese. Colecţia noastră cu o varietate de 36 de modele unicate şi serie mică, se caracterizează printr-o varietate de croiuri ce avantajează orice conformaţie şi orice tip de temperament”, ne-a spus doamna Minodora Bălţătescu, designer vestimentar Casa „Diva”.

Târgul de nunţi de la Iaşi va deveni o tradiţie

Nici mirii nu au fost uitaţi, astfel că domnii au avut surpriza să constate că se pot îmbrăca din cap până în picioare de la „Tata şi Fiul”, cu o cheltuială cât jumătate din cea necesară viitoarelor soţii.

 
Dintre „accesoriile“ nelipsite unei nunţi, nu puteau fi uitate nici verighetele, casele de bijuterii prezente la târg, precum „Coriolan-Aur Smarald”, fiind imposibil de ocolit. Şi pentru că obţinerea calificativului „excelent” pentru organizarea unei nunţi depinde şi de licorile servite invitaţilor, firmele care oferă licorile lui Bachus, precum SC „Cotnari” SA, SC „Bucium” SA sau SC „Oted Grup” SA nu puteau lipsi de la acest regal.
 
Pentru mirii care doresc o nuntă organizată ca în filme sau doar câteva elemente decorative, oferta de agenţii de nunţi este generoasă şi poate începe cu „Eventis Line”, „Magic Party”, „Koza”, „Magic Wedding”, „Ceremonia” sau „Expo Decor”. Tortul miresei, o altă piesă de rezistenţă a unui eveniment de acest gen, poate fi „sculptat” în cele mai diverse modele, o demonstraţie live fiind oferită de SC „Triumf AG” SRL, prin laboratorul de cofetărie „Why Not”.
 
Nu au lipsit nici ofertele pentru luna de miere, lenjerie intimă sau cristaluri. După nuntă, tinerii căsătoriţi trebuie să se mute în casă nouă, astfel că organizatorii s-au gândit să invite şi firme care se ocupă de construirea de locuinţe (fiind prezentat cartierul „Green Park”), dar şi băncile cu oferte de credite imobiliare, la acest capitol soluţiile venind din partea Raiffeissen şi HVB Bank.
 
Şi pentru că armonia unui cămin se oglindeşte şi în stilul de amenajare, firme precum „Moldomobila”, „Elvila” sau „Basarabia” au prezentat o serie de propuneri interesante în materie de design interior, prin combinaţii inspirate de obiecte de mobilă şi covoare. „Dorim să facem din acest târg de nunţi o tradiţie. Pentru anul vitor, ne gândim deja să organizăm un eveniment şi mai mare şi chiar în stil mai grandios”, ne-a spus în încheiere doamna Sorina Simionescu.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.