Investiţie "la cheie" în domeniul imobiliar

0
 
Boom-ul proiectelor imobiliare, care se face simţit prin ritmul tot mai alert în care se toarnă fundaţii şi se ridică schelete de clădiri, arată că foarte mulţi întreprinzători s-au orientat spre obţinerea de profituri "grase" din afaceri cu terenuri şi imobile. Reţeta pare să fie una de succes din moment ce investitorii pornesc la drum de la premisa că, indiferent de fluctuaţiile pieţei financiare, valoarea unei asemenea investiţii nu poate să scadă.
 
"Mediul economico-financiar volatil, existent în acest moment în ţara noastră (falimentul unor bănci, fonduri de investiţii, pieţele de capital în scădere) accentuează necesitatea unor investiţii care să ofere un grad mărit de siguranţă. Spre exemplu, poate fi la îndemâna oricui o investiţie orientată spre lucruri palpabile (terenuri şi imobile), care prezintă marele avantaj de a reduce la minim (chiar aproape de zero) riscul de a pierde banii. În plus, este vorba de accesibilitate, întrucât aici nu vorbim de bonuri de tezaur, depozite la bănci cu capital privat străin, unituri etc., termeni de care majoritatea din noi nu auzim decât la televizor", a precizat domnul Paul Varodi, director general al firmei de consultanţă imobiliară SC "Ari Office" SRL Iaşi.
 
Cert este faptul că astfel de investiţii "fac cu ochiul" nu doar afaceriştilor versaţi, ci şi persoanelor fizice care deţin un capital de pornire şi doresc să-şi dubleze "averea" fără prea multă muncă şi bătaie de cap. Pe fondul acestei necesităţi, a fost creat programul de investiţii START CONSTRUCT INVEST, prin care se asigură partea de consultanţă şi construcţie în realizarea unui proiect imobiliar.
 
"Programul de investiţii START a fost creat la solicitările persoanelor fără cunoştinţe în domeniul investiţiilor şi este un răspuns la majoritatea întrebărilor la care aceştia nu găsesc o soluţie. START reprezintă o oportunitate unică de investiţie pe piaţa românească în acest moment", ne-a declarat domnul Paul Varodi, iniţiatorul acestui program.

În ce constă programul de investiţii START CONSTRUCT INVEST

Acest program reprezintă practic o sumă de investiţii succesive derulate pe parcursul a mai multor ani (3-5 ani), etapele propuse de firma de construcţii fiind următoarele:
– În primul an, proiectul este demarat prin achiziţionarea unei suprafeţe de teren (500-1.000 mp) într-o zonă cu un potenţial de dezvoltare, în vederea construirii unei locuinţe. Suma investită, precum şi confirmarea amplasamentului propus de firma de construcţii parteneră, se face numai cu acordul scris al investitorului, iar actele sunt întocmite pe numele acestuia sau al unei persoane desemnate de acesta. Chiar dacă, în anul următor, întreprinzătorul din diferite motive nu va putea continua investiţia acesta nu pierde nimic ci, mai mult, câştigă o sumă cuprinsă între 50% şi 100% din valoarea investită iniţial, deoarece preţul terenului în anul următor va fi cu siguranţă mai mare (conform evoluţiei pieţei în ultimii ani);

 
– În al doilea an, activitatea este orientată spre întocmirea unui proiect autorizat, racordarea zonei la utilităţile necesare (curent electric, apă – fântână, canalizare – fosă septică, gaz metan) şi realizarea infrastructurii locuinţei, adică a fundaţiei;
 
– În cel de-al treilea an urmează realizarea suprastructurii cu tâmplăria aferentă şi a acoperişului, conform proiectului acceptat de investitorul privat şi a înţelegerilor scrise privind materialele ce vor fi utilizate la realizarea imobilului, precum şi a preţurilor existente pe piaţă în perioada respectivă.
 
– În cel de-al patrulea an, investiţiile sunt alocate în vederea realizării finisajelor interioare şi exterioare, precum şi definitivării instalaţiilor imobilului.
 
– În cel de-al cincilea an, se realizează lucrările de arhitectură peisagistică exterioară (trotuare, alei, spaţii verzi etc). Conform angajamentului stipulat în contractul cadru, durata investiţiei, organizarea lucrărilor şi orice alt element al acestei afaceri poate fi modificat în funcţie de necesităţile clientului, coraborate cu posibilităţile financiare ale acestuia.  

Marjă de profit de 50%

Astfel, un calcul sumar ne arată că, investind anual o sumă cuprinsă între 5.000 euro şi 8.000 euro, după 5 ani, investiţia totală se ridică la 25.000 – 40.000 euro. Rezultatul final este un imobil pe un teren proprietate personală a cărui valoare de piaţă ajunge (în momentul finalizării construcţiei) la aproximativ 40.000 – 60.000 euro, ceea ce demonstrează că, indiferent de creşterea preţurilor pe piaţa imobilelor, în următorii ani, investitorul a câştigat 50% din investiţia totală, ceea ce reprezintă aproximativ de 3 ori mai mult decât dobânda oferită de bănci.

 
"Dacă ţinem cont de previziunile instituţiilor financiare internaţionale care au evaluat creşterea  investiţiilor imobiliare în România de 6 ori în următorii 10 ani, putem spune fără nici o grijă că o astfel de investiţie va valora peste 5 ani măcar 100.000 euro", a arătat domnul Paul Varodi.    

Calcul estimativ pentru un proiect de locuinţă

Pornind de la cazul unui proiect simplu de realizare a unei locuinţe cu o suprafaţă construită de 70 mp (şi o suprafaţă desfăşurată de 120 mp), se poate exemplifica modul de aplicare a programului START CONSTRUCT INVEST, cu precizarea sumelor aproximative necesare fiecărei etape a investiţiei. Proiectul casei include 2-3 dormitoare mari, un living aerisit şi două băi cu grup sanitar, fiind adaptat unei familii cu 1-2 copii, ca locuinţă permanentă, sau ca o cabană de week-end pentru 3-4 familii. Conform programului de investiţii START, acest imobil se poate construi pe parcursul a 4-5 ani astfel:

 
1. Întreprinzătorul poate achiziţiona o suprafaţă de teren de 900-1.000 mp într-un peisaj montan, în comuna Vama, judeţul Suceava în apropierea drumului european Suceava-Vatra Dornei, la o distanţă de 500 m de gara Molid
. Preţul estimativ este de de 4.500 euro, la acesta adăugându-se 500 euro comisionul intermediarului. TOTAL: 5.000 euro
 
2. Într-o a doua etapă, se întocmeşte proiectul de autorizare construcţie, avize racorduri şi autorizaţie de construcţie – 1.000 euro.
 
Realizarea unei fundaţii din beton armat conform proiectului de execuţie, la dimensiunile aproximative de: adâncime – 1,1 m, lăţime talpă 0,6 m şi 0,5 m înălţime faţă de CTA (cota terenului amenajat)  – 4.000 euro. TOTAL: 5.000 euro
Notă:  Dimensiunile şi implicit preţurile pot suporta modificări funcţie de studiul geotehnic al terenului şi alte particularităţi ale proiectului ce nu se pot prevedea în acest moment
 
3. Realizarea suprastructurii imobilului:
¤ lemn de brad cu structura de rezistenţă de 12 cm, închiderile cu scândură cantuită sau cu dulapi fălţuiţi (caz în care preţul este puţin mai mare), realizarea şarpantei de acoperiş – 5.000 euro;
¤ montarea tâmplăriei de PVC cu geam termopan – 1.000 – 1.500 euro;
¤ montarea învelitoarei de acoperiş din ţiglă metalică – 1.000 – 1.500 euro.
TOTAL: 7.000 – 8.000 euro
 
4. Realizarea termoizolaţiei exterioare din termosistem de polistiren expandat de 5 cm şi a finisajului exterior var lavabil sau praf de piatră – 1.500 euro; Realizarea termoizolaţiei interioare din vată minerală de 10 cm grosime, placarea pereţilor cu coli de carton-gips şi finisarea acestora cu var lavabil; izolarea planşeului cu vată minerală de 10 cm grosime şi placarea tavanelor cu carton gips – între 2.500 şi 3.500 euro;
Finisarea pardoselilor cu parchet laminat în living şi dormitoare şi gresie în băi şi bucătărie. Băile vor fi echipate cu seturi de baie şi una cu cabină de duş, iar pereţii vor fi acoperiţi cu faianţă – între 1.500 şi 2.000 euro
TOTAL: 5.500 – 7.000 euro
 
5. Instalaţii sanitare, racord apă (fântână + hidrofor) şi scurgere (fosă septică) – 2.000 euro;
Instalaţii de încălzire calorifere şi centrală pe lemne – aprox. 2.000 euro; Definitivat instalaţie elecrică – 1.000 euro.
TOTAL: 5.000 euro
Notă: în acest calcul nu sunt incluse valorile lucrărilor necesare racordului la diferite utilităţi deoarece acestea sunt specifice fiecărei instituţii furnizoare şi depind de distanţele existente în fiecare caz particular.
 
TOTAL INVESTIŢIE: aproximativ 30.000 euro + Comisionul firmei 10% = 33.000 euro.Nu au fost luate în calcul costurile pentru realizarea împrejmuirilor (gard) alei, trotuare deoarece acestea sunt relative şi diferă de la fiecare beneficiar în parte funcţie de dimensiuni, estetică, materiale folosite etc.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.