Primăria Iaşi oferă un cadou de cinci hectare pentru „Carrefour”

0
 
Pe motiv că investitorii străini se lasă greu înduplecaţi să vină pentru a-şi deschide afaceri în zonă, conducerea municipalităţii ieşene s-a arătat dispusă să acorde în concesiune directă (fără licitaţie) un teren de aproximativ 5 hectare, în zona Baza III, către grupul "Vinci", antreprenorul general pentru "Carrefour" în România.
 
Operatorul francez de retail intenţionează să deschidă în Iaşi două hypermarket-uri, unul în Păcurari, iar celălalt în zona Baza III. Pentru acesta din urmă, investitorul a cumpărat, în schimbul sumei de opt milioane de euro (valoare neoficială), aproximativ 7 hectare de la omul de afaceri Ioan Prisecaru. Conform planurilor, aici se intenţionează construirea unui hypermarket pe o suprafaţă de 3,5 hectare şi parcări supraetajate pe alte 3 hectare.
 
Reprezentanţii investitorului au dat dovadă de un mare spirit de "vânători imobiliari" întrucât s-au uitat peste gardul terenului pe care tocmai l-au achiziţionat şi au observat acolo o serie de hale lăsate în paragină care, întâmplător, aparţin Direcţiei de Servicii Publice Municipale (DSPM) din subordinea primăriei. Aceştia au mers imediat în vizită la edilul Iaşului să-l întrebe dacă terenul respectiv, de aproximativ 5 hectare, gata racordat la utilităţi şi cu o valoare de piaţă de aproximativ 6 milioane de euro, nu este cumva disponibil.
 
Norocul le-a surâs întrucât municipalitatea a fost încântată să scape de respectivele cocioabe care "mai mult consumă bani". "Acolo se află mai multe hale dezafectate ale DSPM. În momentul în care cei de la «Carrefour» vor veni cu documentele, noi avem disponibilitatea să mutăm mijloacele mobile ale DSPM pe un alt teren din zona fostului incinerator dezafectat", a afirmat domnul Andrei Trofor, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Iaşi.
 
Acesta a mai spus că mutarea utilajelor respective nu va implica un cost deosebit, cea mai mare cheltuială fiind reprezentată de consumul benzinei. "Oricum profitul obţinut din taxa de concesionare şi celelalte impozite care vor intra la bugetul local va depăşi cu mult această cheltuială. Mai mult, proiectul «Carrefour» va crea aproximativ 2.000 de locuri de muncă pentru ieşeni", a adăugat domnul Trofor.
 
Francezii doresc să ia în concesiune terenul primăriei pe o perioadă de 25 de ani, pentru a construi un "Bricostore" şi o parcare, însă termenul va fi stabilit prin hotărâre de Consiliu Local.
Mai interesant decât proiectul din Baza III pare a fi cel din Păcurari, unde "Carrefour" a achiziţionat nu mai puţin de 50 de hectare de teren de la o persoană privată, unde, în jurul hypermarket-ului propriu, intenţionează să construiască adevărate cartiere rezidenţiale.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.