„Carpatica” a oferit peste 10.000 euro/mp pentru un spaţiu din Suceava

 
Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) a scos la licitaţie un spaţiu comercial deţinut în Suceava, pe strada Nicolae Bălcescu, demers care s-a bucurat de succes, nu mai puţin de 7 fiind pretendenţii care au intrat în licitaţie: "Concept" Iaşi, persoana fizică Adrian Andrici, "Global Design", "Taylan", "Vivat Construct", "Incor Denis Prod" (toate din judeţul Suceava) şi Banca Comercială "Carpatica".
 
Pornită de la 140.000 euro, licitaţia a ridicat "ştacheta" până la 280.000 euro, nivel care a scos din competiţie un prim jucător – "Concept" Iaşi. Apoi, rând pe rând, s-au văzut nevoiţi să renunţe alţi patru competitori, confruntarea finală dându-se între ofertanţii "Carpatica" şi "Incor Denis Prod", care s-au "bătut între ei" de la 476.000 euro până la 644.000 euro, sumă pe care au oferit-o ambii combatanţi. Întrucât la pasul următor (658.000 euro) nici unul dintre pretendenţi nu a spus "Da", licitaţia a fost adjudecată de "Carpatica", conform regulii primului înscris.
 
Această situaţie sugerează că, de fapt, "Incor Denis Prod" doar a dorit să ridice preţul după ce a ajuns la un anumit nivel. Cum 644.000 euro reprezintă suma fără TVA, rezultă că valoarea netă a spaţiului a fost de peste 10.000 euro/mp, un preţ care te duce cu gândul la ce comisioane trebuie să perceapă o bancă pentru a-şi putea permite un astfel de sediu.
 
"Preţul este exagerat, dar licităm până în pânzele albe. Este vorba de imaginea băncii, până la urmă. Noi deja funcţionăm acolo, am făcut unele investiţii şi ne-ar fi fost greu să ne mutăm", a declarat directorul sucursalei Suceava a băncii, Neculai Roşu.
Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.