Nostalgia orgoliilor ieşene

0
Cornel SIMIGHIAN
 
Nu este tocmai un secret că Iaşul nu mai este de mult o capitală veritabilă, prin atribute care să acopere în mod concret prea multele orgolii. Tot mândrindu-ne cu statutul de centru spiritual, universitar şi cultural, am înţepenit în nostalgia unei capitale istorice care a ştiut când să facă concesii Bucureştiului, de dragul unirii naţionale. De dragul aceleiaşi uniri, actuala capitală nu face însă aproape nimic pentru Moldova, în general, şi pentru Iaşi, în special. Uneori, chiar din contra, dâmboviţenii tratează Moldova ca pe o regiune uitată de lume, care ar trebui lăsată de izbelişte, dincolo de mănăstirile bucovinene.
 
Pentru a nu crede că aceste aserţiuni sunt doar expresia unor frustrări şi neîmpliniri provinciale, este destul să comparăm dinamica economică şi afluxul investiţional dintre Moldova şi Banat, dintre Iaşi şi Timişoara, pentru a nu mai vorbi de Bucureşti, nodul unde sunt vămuite şi puite peste 80 procente din afaceri. Ori, luând de bună reţeta americană de succes, care susţine că totul se reduce la regula "follow the money", sigur că, de fapt, capitala este locul unde sunt banii.
 
În termeni extrem de tranşanţi şi de reci, este destul să constatăm câţi ieşeni şi-au mutat afacerile în Bucureşti, apoi faptul că în Ardeal şi Banat sunt localităţi în care practic nici nu există şomaj, că majoritatea celor care muncesc prin Spania şi Italia este de fapt din Moldova – sate întregi fiind depopulate, că sărăcia este aici la ea acasă, iar nivelul de trai coboară abrupt la subsol. Zicerea celebră a premierului Tăriceanu, cum că "economia duduie", o fi corectă, dar întrebarea este: economia cui şi unde? Asta este realitatea, nu falsa imagine în care ne complacem în orgolii nostalgice, dincolo de truismul că "cine nu-şi respectă trecutul nu-şi poate mistui prezentul şi, mai ales, nu-şi poate gândi corect viitorul".
 
Revenind la Iaşi şi retardările sale, trebuie să ne amintim că încă nu este structurată o strategie de dezvoltare a metropolei, să spunem pentru următorii 50 de ani, sub toate aspectele sale urbane: se va dezvolta oraşul în suprafaţă sau pe verticală? Care este de fapt nivelul de stabilitate şi tendinţele de sufoziune ale celebrelor şapte coline? Ce necesităţi de reabilitare şi extindere reclamă infrastructura? Care este estimarea dinamicii demografice? Ce dinamică are populaţia şcolară, în special cea universitară? Cum se prefigurează evoluţia economică şi care ar fi domeniile cu perspectivă de dezvoltare? Şi întrebările, desigur, pot continua.
 
În lipsa unor răspunsuri temeinic argumentate, care pot fundamenta la rândul lor oportunităţi, urgenţe şi priorităţi, nu se pot structura proiecte coerente şi interconexate, pentru rezolvarea principalelor probleme ale comunităţii. Nici măcar o şosea de centură, nici măcar viitoarele cartiere rezidenţiale, nici măcar viitoarele zone care ar putea face obiectul unor investiţii economice.
 
Desigur, ideea Zonei metropolitane este generoasă, antrenând dezvoltarea potenţială complexă atât a municipiului Iaşi, cât şi a comunelor limitrofe oraşului, dar este doar o virtualitate incompletă, nedublată de studii, sinteze, expertize şi modelări de definire a viitorului acestui oraş, viitor gândit real chiar ca pentru o veritabilă capitală.
 
În atare situaţie, parte dintre noi continuăm să iluzionăm cu nostalgii orgolioase, ceilalţi preferând bejenia ca după ultimul război, acolo unde sânt banii şi economia merge (Bucureşti, Timişoara, Arad, Braşov), sau pur şi simplu îşi iau lumea în cap, la propriu, umilindu-se prin Europa. Poate că doar atunci când vom înţelege cu toţii că, în lipsa unei creşteri economice sănătoase şi durabile, nodul gordian al tuturor problemelor, toate bunele intenţii rămân doar vorbe şi cam atât, vom avea curajul de a regândi viitorul Iaşului ca al unei veritabile capitale.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.