Amenzi cuprinse între 500 şi 10.000 RON pentru nedepunerea Declaraţiei 205

0
 
Pentru că nu şi-au declarat veniturile realizate anul trecut, câteva sute de firme vor fi sancţionate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene (DGFPJ) Iaşi, cu amenzi cuprinse între 500 şi 10.000 RON. Sancţiunile vor fi calculate în funcţie de mărimea firmei, de numărul zilelor de întârziere şi de antecedente, întrucât nu şi-au depus declaraţiile de venit, până la termenul de 28 februarie 2007.
 
"Am trimis notificări tuturor celor care nu au depus Declaraţia 205 până la 28 februarie. În urma acestora, doar 15 persoane au venit să-şi depună declaraţiile. Sancţiunea maximă va fi aplicată în cazul recidiviştilor, care au dovedit şi în trecut lipsă de preocupare pentru onorarea obligaţiilor către instituţiile statului", a declarat Maria Ţăran, purtător de cuvânt în cadrul DGFPJ Iaşi.
 
În evidenţele Fiscului există doar 538 de firme care ar fi trebuit să înmâneze datele referitoare la câştigurile obţinute în anul 2006, în baza Declaraţiei 205. Lipsa de promptitudine este pusă pe seama faptului că începând cu 1 ianuarie 2007, termenul de depunere a Declaraţiei 205 s-a modificat. Dacă anul trecut documentele erau transmise la DGFPJ o singură dată pe an, acum ele trebuie predate, în format electronic, până pe 28 februarie, de o parte a contribuabililor, respectiv până 30 iunie, de o altă parte a contribuabililor.
 
Persoanele juridice care reţin şi virează veniturile obţinute din drepturile de proprietate intelectuală, vânzarea în regim de consignaţie, contractele de agent, contractele de comision sau de mandat comercial, precum şi cele de expertiză contabilă, tehnică judiciară şi extrajudiciară sau din transferul titlurilor de valoare şi din vânzarea sau cumpărarea de valută au avut ca termen limită pentru onorarea obligaţiilor data de 28 februarie.
 
În ceea ce priveşte persoanele juridice care au realizat, în 2006, venituri din dividende, dobânzi, pensii, premii, jocuri de noroc, transferut titlurilor de valoare cu impozit final, din lichidare sau dizolvare, conform articolului 67 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările Legii nr. 34372006, vor trebui să depună declaraţia 205, până la data de 30 iunie.
 
"Persoanele fizice beneficiare de venituri conform celor menţionate mai sus au obligaţia de a depune Declaraţia specială pentru veniturile realizate în anul fiscal 2006, D200, până la 15 mai 2007, la organul fiscal de domiciliu. Aceasta trebuie să fie  însoţită de o adeverinţă eliberată de plătitorul de venit, din care să rezulte veniturile realizate, impozitul calculat şi reţinut", a explicat Maria Ţăran.
 
Aceasta a adăugat că persoanele juridice sau fizice, reprezentantele în România ale unor firme, asociaţii, fundaţii cu sediul în străinătate, la care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice care obţin venituri sub forma salariilor din străinătate, au obligaţia să depună declaraţia informativă D 225 pentru fiecare contribuabil, ori de câte ori apar modificări, în termen de 15 zile de la producerea schimbării.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.