Conducerea Teatrului Naţional din Iaşi a încălcat legea achiziţiilor publice

0
 
Un control al Camerei de Conturi la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi a evidenţiat o serie de nereguli în cheltuirea fondurilor alocate acestei instituţii în cea de-a doua parte a anului trecut.
 
Conform declaraţiilor directorului Camerei de Conturi Iaşi, Constantin Iaţco, în urma controlului contului de execuţie pentru anul 2006 s-au constatat o serie întreagă de abateri în ce priveşte achiziţiile făcute de conducerea Teatrului.
 
Astfel, instituţia a beneficiat în a doua parte a anului trecut de fonduri în valoare de 6,3 milioane RON, pentru dotări. Sub motivaţia utilizării în timp util a banilor, astfel încât să nu se rişte returnarea lor către bugetul de stat la finalul anului, Teatrul Naţional Iaşi a plătit în avans bunuri şi servicii de peste 3,4 milioane RON, fără a-şi lua măsuri de protecţie în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor ce reveneau furnizorilor, respectiv de a solicita o scrisoare de garanţie bancară care să acopere suma plătită în avans. "În majoritatea cazurilor, plata bunurilor contractate a fost efectuată de instituţie integral în avans, pe baza unor acte justificative întocmite de furnizori cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi înainte ca instituţia să se fi asigurat că acestea au fost lichidate şi ordonate conform prevederilor legale privind execuţia bugetară a cheltuielilor", se arată în raportul efectuat în urma controlului.
 
Astfel, inspectorii au constat că printre bunurile plătite şi care au ajuns cu întârziere, sau chiar mai sunt aşteptate încă, se numără un echipament profesional de sunet şi lumini, în valoare de peste 900.000 RON, un mixer digital de 540.000 RON, o instalaţie de traduceri de 140.000 RON, o instalaţie de comunicaţie regie de 150.000 RON, un camion de 165.000 RON. Au mai fost plătite sume în avans şi pentru construirea teatrului modular, chiar dacă nici măcar nu fuseseră obţinute toate avizele necesare începerii construcţiei. Această sală modulară va fi amplasată în parcarea instituţiei pe perioada derulării lucrărilor de reabilitare a clădirii teatrului.
 
Inspectorii au mai precizat că pe parcursul controlului o parte din bunurile plătite au fost livrate de către furnizori şi recepţionate de către conducerea Teatrului Naţional, acestea valorând aproximativ jumătate din sumele achitate în avans.
 
De asemenea, inspectorii Camerei de Conturi şi-a exprimat şi suspiciunile legate de preţurile de achiziţionare a unor bunuri, urmând să fie efectuată o verificare şi pe această linie.
 
"Este posibil ca ofertanţii să fi forţat nota, ştiind că instituţia trebuia să folosească banii până la sfârşitul anului, pentru a nu fi nevoită să-i returneze la minister", a spus Constantin Iaţco. În acest context, directorul Camerei de Conturi Iaşi a apreciat că se impune modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, pentru a se crea posibilitatea respectării legii şi a evitării situaţiilor în care sume importante trebuie cheltuite într-un termen foarte scurt.
 
În ce priveşte măsurile luate în urma controlului, directorul general al Teatrului Naţional din Iaşi şi contabilul şef al instituţiei au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă de 1.000 de lei. De altfel, într-un comunicat de presă, Cristian Hadji-Culea, directorul teatrului, a recunoscut că legea nu a fost respectată întru totul în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor primite la finalul anului trecut, dar că a preferat să-şi asume răspunderea dotării instituţiei, chiar cu riscul unor amenzi personale, decât să returneze banii şi să nu doteze instituţia cu tot ce este necesar.
 
În ce priveşte construirea sălii provizorii de spectacole, directorul Hadji-Culea a susţinut că banii nu au fost cheltuiţi, ci puşi într-un cont bancar de bună-execuţie.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.