România a "cotizat" la bugetul UE cu peste 337 milioane euro

0
 
România ar putea absorbi, în 2007, doar 100 milioane euro din valoarea totală de 700 milioane euro alocată de Uniunea Europeană, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, în cadrul unui seminar recent dedicat finanţării proiectelor publice în Europa Centrală şi de Sud-Est.
 
Oficialul MFP a explicat că primul an de la aderare este cel mai greu, întrucât se pierde din timp, ca urmare a aprobării de către UE a programelor operaţionale, după care urmează elaborarea Ghidului care reglementează paşii pe care trebuie să-i urmeze cei care doresc să acceseze astfel de fonduri, şi abia în a doua jumătate a anului pot fi depuse primele proiecte.
 
"În 2007 absorbţia va fi foarte mică. În primul an de la aderare nici un alt stat membru nu a avut un grad de absorbţie mai mare de 10%" a explicat Drăgoi.  La finele lunii ianuarie 2007, reprezentanţii statului român au trimis la Comisia Europeană programele operaţionale, care urmează să fie aprobate în maxim cinci luni. România a plătit, în 2007, la bugetul Uniunii Europene peste 337 milioane euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
 
La începutul lunii martie România a efectuat cea de-a treia plată, în valoare de 45 mi-lioane euro, după ce în ianuarie a virat la bugetul UE 74,5 milioane euro, iar în februarie – 217,9 milioane euro.
În primul an de la integrare, România va contribui la bugetul comunitar cu circa 1,1 miliarde euro, suma fiind calculată, în principal, pe baza veniturilor realizate de bugetul naţional în anul precedent din taxa pe valoarea adăugată.
 
Contribuţiile la bugetul UE provin din taxele vamale, o parte din încasările TVA ale statelor membre şi contribuţiile statelor membre calculate în funcţie de Produsul Intern Brut, după definiţia armonizată la nivel european. La nivelul Uniunii Europene nu există deficit bugetar.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.