Război în familia Agnelli, deţinătoarea „imperiului” Fiat

 
În ultimul coşmar al lui Gianni Agnelli apăreau 170 de persoane: erau moştenitorii lui. Patriarhul marii dinastii industriale a murit cu teama că unul dintre membrii acestei numeroase familii îi va ataca testamentul, va duce cazul în faţa tribunalului şi va face ca imperiul familiei Agnelli să explodeze în mii de bucăţi.
 
La patru ani de la dispariţia sa, temerile lui "Il Avvocato" par să devină realitate. Fiat, aflat în pragul colapsului în 2003, începe să fie din nou rentabil. Ceea ce a trezit unele apetite: Margherita, singura fiică supravieţuitoare a patriarhului, nu se mai mulţumeşte cu cele 109 milioane de euro, proprietăţile şi iahtul pe care l-a acceptat în 2004 în schimbul renunţării la acţiunile grupului Fiat. Vrea mai mult. Şi a dat-o în judecată pe mama ei, pe fiul său mai mare şi pe cei trei avocaţi care gestionează testamentul lui Gianni Agnelli.
 
"Familia regală" a Italiei republicane este obişnuită cu astfel de plângeri şi avataruri. Certurile, scandalurile şi morţile premature sunt aproape o tradiţie. În acest caz, atât reclamanta cât şi cei reclamaţi în justiţie spun că nu este în pericol integritatea imperiului economic care cuprinde automobile (Fiat, Ferrari, Maserati, Alfa Romeo), echipe de fotbal (Juventus), mass-media (La Stampa), turism (Aliptour), editură (Sequana Capital), participări bancare (Intesa-San Paolo) sau servicii imobiliare (Cushman&Wakefield). Riscul totuşi există.
 
Însăşi Margherita ameninţă în solicitarea ei că va declara nul acordul succesoral din 2004, care l-a plasat pe fiul său cel mare, John Yaki Elkann, în fruntea familiei şi a companiei. "Il Avvocato" nu avea o părere prea bună despre calităţile celor doi fii ai săi. Băiatul, Edoardo, era foarte diferit de tatăl său. A luat-o pe calea astrologiei, a avut probleme cu heroina, s-a apropiat de islam spre sfârşitul vieţii şi a murit până la urmă, în 2000, într-un accident de maşină pe un viaduct, pe care poliţia l-a considerat o sinucidere.
 
Margherita, poet şi pictoriţă, a avut trei copii (John, Lapo şi Ginevra) din prima căsătorie cu scriitorul Alain Elkann şi alţi cinci (Pietro, Sofia, Maria, Anna şi Tatiana) din al doilea mariaj cu Sergio de Pahlen. "Il Avvocato" glumea cu cruzime asupra fertilităţii Margheritei, pe care o numea "la prolifica".Lui Gianni Agnelli îi plăceau mai mult, ca moştenitori, fiii fratelui său Umberto.
 
Şi i-a fost clar că cel care trebuia să-i succeadă era nepotul său mai mare şi aproape tiz Gianni Alberto "Giovannino" Agnelli. Însă acesta a murit de cancer în 1997, la numai 33 de ani. Mai rămânea Andrea, fratele lui Giovannino.Andrea lucra deja în companie şi era apreciat de colaboratori şi pe deasupra purta numele de Agnelli. Părea cel mai bun candidat. Din motive însă neştiute de nimeni, la apropierea morţii sale, Il Avvocato s-a răzgândit şi l-a ales pe unul din nepoţii săi direcţi, optând pentru John, fiul cel mare al Margheritei pentru a deveni capul familiei.
 
La 23 de ani, l-a introdus în Consiliul Administraţiei iar în 2003, la 27 de ani, inginerul John Elkann a preluat frâiele imperiului. Nu a fost simplă aplicarea testamentul lui Agnelli bătrânul. Trebuiau mulţumite în primul rând moştenitoarele sale directe: soţia, Marella Caracciolo, şi fiica Margherita.
 
Şi să se evite dispersarea acţiunilor Ifi şi Ifil, societăţile care controlează "holdingul" familial. Gianluigi Gabetti, Franzo Grande Stevens şi Sigfrid Maron, cei trei avocaţi de încredere ai lui Agnelli, creaseră o reţea de filiale în paradisuri fiscale şi o companie-trezorerie, "Gianni Agnelli&Cia Sapaz", care depindea la rândul său de altă societate-trezorerie, numită "Dicembre".
 
Obiectivul era ca John să deţină peste o treime din "Dicembre" şi ca, aliindu-se cu unele rude, să poată domina totul.Împreună cu cei trei avocaţi, în aplicarea testamentului a fost esenţială figura Susannei Agnelli, sora patriarhului defunct. Suni, 84 de ani, fostă infirmieră voluntară în război, fost deputat italian şi european şi fost ministru de externe, este întruchiparea autorităţii morale. "Cât timp va trăi Suni, averea familiei Agnelii nu se va risipi", a spus un apropiat al familiei. 
 
Văduva nu a ridicat nici o problemă. Margherita însă da. Nu s-a declarat mulţumită de explicaţiile avocaţilor şi a considerat că îi sunt ascunse informaţii asupra proprietăţilor reale ale tatălui ei. Dar a sfârşit prin a accepta oferta substanţială ce includea 109 milioane de euro, un palat din secolul al XVII-lea cu terenurile şi proprietăţile aferente, minunatul iaht F100 şi mai multe proprietăţi imobiliare.
 
În schimb, s-a retras la vila sa din Elveţia. Ceilalţi moştenitori, peste 170, au acceptat actualul status-quo. Contrar pronosticurilor, Sergio Marchinne şi Luca Cordero di Montezemolo, cu care John s-a înconjurat pentru a salva Fiat, au realizat miracolul, banii s-au întors în vistieria familiei, iar restul grupului a început să funcţioneze normal. Margherita s-a gândit probabil la cei cinci copii din căsătoria sa cu Sergio Pahlen şi că banii şi proprietăţile obţinute nu vor fi suficiente pentru a le asigura o viaţă demnă de dinastia Agnelli.
 
Potrivit unor estimări, în societăţile pe care Il Avvocato le-a împrăştiat prin lume pentru a-şi ascunde patrimoniul, ar exista 3 miliarde de euro, iar ei nu îi reveniseră decât o sută de milioane. Margherita a început să vorbească cu avocaţii, iar ceva a ajuns la urechile celor trei pentru că, în calitate de custozi ai testamentul, ei au modificat capitolul cheie al statutului societăţii-trezorerie, cel referitor la cesiunea acţiunilor, pentru "a blinda" şi mai mult succesiunea.
 
La 31 mai, Margherita a anunţat în paginile ziarului "Wall Street Journal" că îşi citează mama şi pe fiii ei mai mari în faţa tribunalului pentru a fi informată exact asupra patrimoniului real al familiei şi pentru a obţine "o repartizare amiabilă a bunurilor", sub ameninţarea de a declara nule "acordurile de succesiune" care i-au dat puterea lui John."Nu vrea informaţii, ci mai mulţi bani", a comentat un avocat apropiat familiei. John, moştenitorul, s-a declarat "îndurerat ca fiu" şi "uimit" de atitudinea mamei lui. Fratele său, Lapo, a comentat că nu ştie nimic de intenţiile mamei sale şi că de mult timp "a alungat-o din viaţa lui". "Sună dur, dar aşa este", a spus el.
 
Înfăţişările în faţa tribunalului vor începe la toamnă, dacă nu există o înţelegere prealabilă. Totul indică însă că familia Agnelli întră într-o nouă perioadă tulbure.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.