Seminţe cu efect halucinogen şi afrodisiac, vândute "la liber"

Un lot de seminţe de mac amestecat cu seminţe de măselariţă (Hyosciamus Niger) a ajuns în reţeaua comercială din judeţul Suceava, pe post de seminţe folosite în industria de panificaţie.
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava au fost alertaţi că un depozit din judeţ a achiziţionat 36 kg din acest amestec, pe care le-au distribuit prin reţeaua de magazine.

 
Purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava, Vasile Semeniuc, a declarat că, în urma verificărilor efectuate în reţeaua comercială cu care depozitul respectiv are contracte, a mai fost găsită cantitatea de 6,5 kg, care a fost pusă sub sechestru de inspectorii veterinari.
 
"Produsul incriminat este însoţit de certificat de conformitate eliberat de firma care a făcut ambalarea, SC «Alex Comp» SRL Galaţi", a spus Semeniuc. Potrivit acestuia, seminţele de măselariţă sunt periculoase din cauza unui complex de alcaloizi – tiosciamină, atropină şi scopolamină, în cantităţi de 0,005-0,3%, ce au efect asupra sistemului nervos central, provocând manifestări nervoase, digestive, mărirea pupilei etc.

 
"În funcţie de doza consumată, seminţele au efect euforic, haluginogen, afrodisiac şi chiar mortal. Noi am retras toată marfa pe care am găsit-o, am pus-o sub sechestru şi am anunţat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară", a precizat Vasile Semeniuc.
 
Macul amestecat cu măselariţă a fost distribuit în România fie ambalat în plicuri şi vândut în magazine, fie vrac pentru covrigării. În Suceava a fost găsit doar produs ambalat. Ţara originară a produsului este Cehia, în România fiind distribuit de o firmă din Slovacia, prin societatea comercială din Galaţi.
 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.