Minune! Se vor micşora taxele pentru serviciile publice!

Secretariatul General al Guvernului a propus o “reaşezare” a taxelor care se percep pentru serviciile publice, astfel încât, în cazul unor servicii similare, taxele percepute pentru persoanele fizice să fie mai mici decât cele pentru agenţii economici, a declarat secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan.
 
Pentru exemplificare, el a declarat că taxa pentru cazierul judiciar va fi mai ieftină decât pentru cel fiscal. ”Avem taxe de urgenţă de cinci sau şase ori mai mari decât cele normale. Avem taxe care erau disproporţionat de mari, comparativ cu costurile legate de eliberarea documentelor, şi am făcut trei propuneri, după care vor fi modificate şi reanalizate taxele care se percep pentru eliberarea documentelor în toată ţara”, a spus Bolojan.
 
Mai exact, a explicat el, taxa va fi stabilită în funcţie de costurile necesare gestionării bazelor de date, editării documentelor, dar şi de importanţa şi termenul de valabilitate a acestora. El a mai spus că se va urmări ca taxa de urgenţă să nu depăşească dublul taxei percepute pentru eliberarea documentelor în regim normal.
Bolojan a făcut aceste precizări în contextul în care, în ultima şedinţă, Executivul a decis că valabilitatea cazierului fiscal va fi mărită de la 15 la 30 de zile, iar taxa achitată pentru eliberarea sa va fi de 20 de lei.
 
 
 
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.