800 de euro salariul în turism, în următorii 10 ani

0
 
Salariul mediu în turism ar putea ajunge la 800 de euro, peste 10 ani, faţă de 300 de euro în prezent, a apreciat directorul general al SC „Turism, Hoteluri, Restaurante – Marea Nea-gră” SA, Linica Stan. Managerul THR a spus că actualele salarii nu sunt motivante, iar caracterul sezonier al muncii în turismul de pe Litoral descurajează forţa de muncă.
 
Serviciile turistice sunt afectate şi de lipsa personalului specializat, care este foarte greu de format, tocmai din cauza angajărilor sezoniere, a spus Linica Stan. Managerul THR a participat la Bursa de Turism Litoral 2008, la Mamaia, unde operatorii au avertizat că preţurile ar putea creşte, anul viitor, între 5 şi 7%, tocmai din cauza majorărilor salariale, care vor trebui operate pentru a creşte interesul şi a fideliza angajaţii.
 
Preţurile ofertate de hotelieri agenţiilor de turism pot merge, la un hotel de trei stele, de la 140 de lei, camera dublă cu mic dejun inclus, în perioada aprilie-mai, şi pot ajunge la 220 de lei camera dublă în sezon de vârf, iulie-august.
Preţul pentru un apartament cu mic dejun inclus pleacă de la 210 lei în extrasezon şi poate ajunge la 360 de lei, în sezon de vârf.
 
Unele hoteluri oferă separat servicii de restauraţie, cu barem fix de 81 de lei pe zi, pentru pensiune completă, 19 lei micul dejun, 31 de lei dejun şi 31 de lei cina. Cazarea în vile private de patru locuri, la Costineşti, costă 160 de lei în perioada 1 iunie – 15 iunie, 210 lei, în perioada 16 iunie – 30 iunie, 290 lei, în perioada 1 iulie – 10 iulie şi 380 lei, în perioada 11 iulie – 20 august, după care încep să scadă în extrasezon.
 
Preţul la un hotel în staţiunea Venus variază între 30 de lei în cameră dublă, în extrasezon, şi 60 de lei în cameră dublă în vârf de sezon. O plimbare de agrement cu vaporaşul pe lacul Siutghiol din Mamaia, până la insula Ovidiu costă 20 de lei de persoană. Aici sunt facilităţi de cazare, în camere de două locuri, clasificate la trei stele, unde preţul se stabileşte în funcţie de numărul de grupurile de turişti.
 
 
 
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.