Amenzi record pentru firmele băcăuane care au derulat operaţiuni intracomunitare

 
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au aplicat, în urma unei acţiuni de control desfăşurate la 62 de agenţi economici din judeţul Bacău, amenzi şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.000 de lei pentru neregulile constatate în operaţiunilor intracomunitare. Nu a fost descoperită, însă, nici o ilegalitate care să atragă necesitatea deschiderii de dosar penal, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bacău, Adrian Anghel.
 
Acţiunea, o premieră pentru judeţ prin amploarea ei, a urmărit identificarea diferenţelor semnificative între datele din declaraţiile recapitulative depuse de contribuabilii băcăuani şi informaţiile primite de la celelalte state membre ale Uniunii Europene, dar şi identificarea fraudelor apărute în urma eludării legislaţiei TVA referitoare la operaţiunile intracomunitare.
 
Principalele probleme descoperite în urma controlului, a mai precizat purtătorul de cuvânt, au fost nedepunerea declaraţiilor recapitulative trimestriale, nedeclararea unor operaţiuni în decontul TVA şi în declaraţiile recapitulative, prezentarea eronată a unor operaţiuni (prestări de servicii, import) şi achiziţii intracomunitare de la contribuabili din alte ţări ale Uniunii Europene, care nu declaraseră, la rândul lor, efectuarea de livrări intracomunitare scutite de impozite către respectivii contribuabili români.
 
De asemenea, s-a constatat şi necunoaşterea de către contribuabilii români a operaţiunilor intracomunitare declarate de către contribuabilii parteneri din alte state membre ale Uniunii Europene.
Declararea de livrări şi achiziţii către sau de la parteneri având coduri de înregistrare TVA invalide a constituit o altă ilegalitate sancţionată de către inspectorii ANAF.
Adrian Anghel afirmă că la nivel naţional controale asemănătoare s-au încheiatprin aplicarea de amenzi în valoare de peste 780.000 de euro (circa 2.500.000 lei).
 
 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.