La Bacău: Centru expoziţional şi de afaceri de 13,87 milioane de euro

Pe lista proiectelor mari de infrastructură regională – PHARE 2006 aflate pe punctul de a fi scoase la licitaţie pentru stabilirea executanţilor se regăseşte şi proiectul „Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău”, iniţiat de Primăria  Municipiului Bacău, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Locală (ADL) Bacău.
 
„Pe 30 iunie 2007, firma de consultanţă «Arup Consortium» Bucureşti a depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) documentaţia integrală, în vederea demarării procedurilor de achiziţie a executantului (constructorului) şi a demarării lucrărilor de execuţie. Aşteptăm ca MDLPL să lanseze pe SEAP anunţul de licitaţie”, a precizat Cornel Pricope, directorul ADL Bacău.
 
În privinţa firmei de consultanţă, acesta a adăugat faptul că „«Arup Consortium» a fost desemnată de Autoritatea Contractantă, în speţă MDLPL (fost MIE), să asigure asistenţa tehnică pentru întocmirea documentaţiilor necesare la proiecte mari, de infrastructură regională”.

 
 
Nu mai vor târguri în Sala de Atletism

 
Ideea dezvoltării unei infrastructuri de afaceri moderne porneşte de la o lipsă (sesizabilă nu numai în Bacău, ci şi în alte municipii „cu pretenţii” – spre ex. Iaşul), referitoare la spaţiile expoziţionale improprii, care nu permit organizarea de târguri de talie regională, naţională sau chiar internaţională.
 
Actuala Sală de Atletism a Bacăului sau alte locaţii utilizate până acum pentru târguri nu pot răspunde cerinţelor operatorilor care organizează expoziţii de anvergură.
 
Un alt obiectiv al autorităţilor este acela de a asigura locaţii pentru antreprenorii care doresc să pornească o afacere nouă, dar care nu îşi pot permite un sediu. Pentru acest segment de operatori eco-nomici, centrul băcăuan va avea capacitatea să ofere, la cerere, un pachet dedicat de servicii pentru dezvoltarea afacerilor. La nivel conceptual, acest ajutor se doreşte a fi „un instrument în procesul de schimbare a mentalităţii, de la cea de asistat la cea de «pot face»”.
 
„Operatorii economici din judeţul Bacău dar şi din judeţele limitrofe vor beneficia de o infrastructură de afaceri competitivă şi acordată la normele europene, dând şansa, în acelaşi timp, viitorilor antreprenori, să beneficieze de consultanţă, asistenţă şi logistică la standarde înalte, pe perioada debutului în afaceri. Cu siguranţă, spiritul antreprenorial va fi mai puternic în zona Bacău”, susţine Cornel Pricope, directorul ADL Bacău.

 
 
Trei obiective majore, aflate pe planşetă

 
Centrul de Afaceri şi Expoziţii va fi amplasat în partea de vest a municipiului Bacău, la limita Comunei Măgura, pe  partea de  S-V a DN 11, care leagă municipiul Bacău de municipiul Oneşti. Terenul pe care se propune ridicarea centrului are o suprafaţă totală de 5,8 hectare, fiind situat la intersecţia DN 11 cu străzile Arcadie Şeptilici şi Gen. Ştefan Guşă.
 
Lucrările de construcţii vor cuprinde trei obiective majore, şi anume Incubatorul de afaceri, Centrul de afaceri şi marketing şi Pavilioanele pentru expoziţii.
 
Primul obiectiv va avea o suprafaţă construită de 542,6 mp şi va include 24 de module pentru întreprinzători, alături de un centru de asistenţă pentru aceştia.
 
Centrul de afaceri şi marketing va ocupa o suprafaţă mai mare, de aproximativ 1.838 mp, aici fiind amenajate birourile de lucru pentru activităţile angajaţilor permanenţi, birourile de consultanţă pentru IMM-uri, precum şi o sală de conferinţe şi seminarii tematice (de maxim 700 locuri) cu aranjamente multiple: tip amfiteatru (sală şi prezidiu); tip mese rotunde; sală de şedinţe / întâlniri multimedia.
 
Suprafaţa de expoziţie va fi organizată în două module (care vor putea funcţiona independent sau împreună, în funcţie de solicitări). Primul pavilion se va întinde pe o suprafaţă de 4.264 mp, iar al doilea pe 6.076 mp.

 
 
Grad de ocupare anual de minim 40%

 
Per ansamblu, investiţia se ridică la o valoare totală de aproximativ 13,86 milioane de euro, din care 4,74 milioane euro provin din fonduri PHARE, iar peste 5,33 milioane euro reprezintă contribuţia locală. Perioada de implemetare prevăzută în documentaţia proiectului este de 20 de luni.
 
„Centrul va fi un suport consistent pentru mediul de afaceri din viitoarea Zonă Metropolitană Bacău, din judeţul Bacău şi constituie, în acelaşi timp, un proiect complementar pentru solicitările de finanţări nerambursabile pe Instrumentele Structurale, atât pe Programul Operaţional Regional,  cât şi pe Programul Creşterea Competitivităţii Economice.
Dacă observăm că, astfel de proiecte sunt eligibile şi sunt finanţate în continuare de UE prin Fondurile Structurale şi de Coeziune, atunci putem spune că avem un pas înainte şi putem folosi banii europeni şi pentru alte tipuri de investiţii, atât de necesare stimulării mediului de afaceri din Re-giunea NE”, a subliniat directorul ADL Bacău.
 
Unul dintre rezultatele cuantificabile pe care administraţia băcăuană şi le asumă odată cu de-rularea acestui proiect vizează atingerea unui grad de ocupare mediu anual de minim 40% (pentru complexul expoziţional şi centrul de marketing şi afaceri).
 
De asemenea, de la momentul inaugurării acestui centru, numărul de târguri şi expoziţii organizate în Bacău ar trebui să crească în primii trei ani cu 25%, iar nu-mărul de companii străine participante la evenimentele Centrului ar trebui să se dubleze (în acelaşi in-terval de timp).
 
Totodată, proiectul îşi va dovedi eficienţa dacă gradul de ocupare pentru cele 24 de incubatoare de afaceri va fi de 100% /an, începând cu anul al doilea de activitate a Centrului, iar rata de insucces pentru firmele incubate (care părăsesc sistemul) nu va coborî sub 10%. De cealaltă parte, numărul firmelor care îşi vor îmbunătăţi performanţele şi indicatorii economici, datorită serviciilor de asistenţă şi consultanţă oferite în cadrul Centrului, va trebui să înre-gistreze o creştere de 20%/an.
 
Rămâne ca evoluţiile acestor indicatori, trasate cu optimism pe hârtie, să îşi găsească un corespondent şi în realitate, aceasta doar dacă strategia viitorului centru din Bacău nu va urma aceeaşi cale păguboasă pe care au urmat-o alte centre/incubatoare de afaceri din Regiunea Nord-Est.
 
 
 
Citește și
4 Comentarii
  1. dan spune

    Toate bune si frumoase, dar de ce se distribuie din contributie locala 5,33 milioane de euro, cand acestor fonduri li se puteu gasi intrebuintari mai rezonabile. motivatia privind lipsa spatiilor de expunere este puerila, anacronica si mincinoasa. in bacau sunt multe spatii de expunere, industria sa produca. cred ca este ceva putred la mijloc, dar nici asta nu mai prezinta importanta, pt ca oricum tot la parchet se ajunge si in acest caz,

  2. Eusebia Mindirigiu spune

    util

  3. Cernic Iosif spune

    Bacaul chiar are nevoie de acest Centru de Afaceri.Este o idee geniala!Felicitari!

  4. Cernic Iosif spune

    Acest Centru de Afaceri a lipsit atata timp zonei bacaului,chiar este o investitie necesara zonei!
    Pe de alta parte dupa revolutie pana astazi nu s-a facut nici o dezvoltare in partea vestica a orasului,acest Centru este in premiera! Felicitari!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.