Privatizarea Antibiotice Iaşi ar putea fi resuscitată în octombrie

 
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) speră să lanseze licitaţia de privatizare a companiei „Antibiotice” Iaşi în luna octombrie, a declarat preşedintele AVAS, Theodor Atanasiu. AVAS a semnat, la începutul lunii august, contractul pentru consultanţă financiară în privatizarea Antibiotice Iaşi, cu societatea germană „AT Kearney”, care va trebui să maximizeze preţul de vânzare a societăţii ieşene. Valoarea contractului de consultanţă este de 345.000 euro, fără TVA.
 
După evaluarea companiei de consultanţă, AVAS va supune aprobării Guvernului memorandumul de privatizare a „Antibiotice” Iaşi, iar Teodor Atanasiu speră ca în luna octombrie să poată fi lansată licitaţia pentru privatizare. AVAS deţine 53,0173% dintre acţiunile „Antibiotice” Iaşi, SIF Oltenia – 10,0954%, iar alţi acţionari deţin 36,8873%.
 
Conform datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti, cifra de afaceri netă, în primul semestru, s-a situat la 101,94 milioane RON, mai mare cu 17 procente faţă de semestrul I 2006. „Antibiotice” Iaşi a încheiat anul 2006 cu un profit net de 25,032 milioane RON.
 
Compania este una dintre cele mai importante societăţi aflate în acest moment în portofoliul statului. „Antibiotice” Iaşi a fost fondată în anul 1955 şi este singura din România care produce medicamente obţinute prin procesul de biosinteză (Penicilina G, Streptomicină, Nistatină şi Vitamina B12), derivate şi extracte din plante (Ampicilina, Oxacilină, Benzatil penicilina, Propionil eritromicină etc.), produse parentale în flacoane (pulberi şi soluţii injectabile), produse orale (capsule orale, comprimate şi comprimate filmate, drajeuri ambalate în blistere, etc.) şi de uz extern.
 
„Antibiotice” este al treilea mare producător de medicamente din România, ca volum al producţiei şi sortimente (prezintă o gamă extinsă de produse – peste 132 de titluri – acoperind 9 grupe terapeutice de medicamente). Compania exportă produse în peste 40 de ţări ale lumii şi ocupă locul al doilea pe plan mondial între producătorii de nistatină.
 
 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.