Toamna vine cu scumpiri la gaze, pâine, ulei, dar şi la chirii

 
Preţul gazelor naturale este primul care se va majora începând cu data de 1 octombrie, alte scumpiri fiind aşteptate la pâine, ulei şi chirii. Preţul gazelor naturale se va majora cu cel mult 4%, de la 1 octombrie, creşterea de preţ fiind cauzată de creşterea preţurilor la gazele din import.
 
Patronatul Laptelui a anunţat creşterea cu 5% a preţului, de la 15 octombrie, din cauza creşterii preţului la materiile prime şi a secetei. „Începând cu mijlocul lunii octombrie, şi la produsele lactate vor fi uşoare scumpiri, în jur de 5%. Aceste scumpiri sunt cauzate, pe de-o parte, de sezonul de iarna, din cauza materiilor prime, dar şi de secetă”, susţine Valeriu Steriu, vicepreşedintele Operaţiunilor şi Dezvoltării în cadrul Patronatului.
 

Nici preţul pâinii nu va rămâne acelaşi. Patronatul din Industria de Morărit şi Panificaţie a anunţat că preţul se va majora cu încă 10%, din cauza creşterii pretului grâului. Preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, declara ca „preţul grâului a crescut în acest an de trei ori. Dacă anul trecut era 110 euro, anul acesta a sărit de 350 de euro”.
 
Uleiul se va scumpi de luna viitoare, dacă se vor scumpi gazele şi energie electrică. Alături de ulei, începerea noului an universitar ve determina creşterea preţului la chirii cu 25%, potrivit analiştilor de pe piaţa imobiliară.
 
 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.