Băsescu cere Parlamentului să reexamineze Legea de modificare a Codului Fiscal

 
Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să reexamineze Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
 
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pentru respectarea principiilor unei economii libere de piaţă şi pentru evitarea discriminărilor de orice natură, şeful statului propune eliminarea din textul art. 771 alin. 4 al OU nr. 110/2006 a sintagmei: „cu excepţia tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum şi între soţi, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate”.

 
Şeful statului consideră că prin introducerea excepţiei referitoare la rude şi afini până la gradul II şi soţi, se încalcă egalitatea în drepturi a participanţilor la piaţa imobiliară, prin stabilirea unei modalităţi diferite de calcul al impozitului pentru rude şi afini ori soţi, se arată în comunicat.
 
În forma aprobată de Parlament, art. 771 alin. 4 al Ordonanţei are următorul cuprins: „Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, cu excepţia tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum şi între soţi, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate”.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.