Falimente „pe bandă rulantă”

După mai bine de un an de zile, Legea insolvenţei, apărută în iulie 2006, îşi produce efectele concrete vizibil în mediul economic românesc prin creşterea numărului de insolvenţe înregistrat în cursul anului 2007.
 
„Coface România” a realizat o analiză detaliată dedicată acestui capitol, analiză care relevă faptul că la jumătatea anului 2007 erau înregistrate 7.434 de firme aflate în diverse stadii ale procedurii de faliment. Aceasta în con-diţiile în care, pentru întreg anul 2006, a fost consemnat un total de 10.431 cazuri de insolvenţă.
 
Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, la sfârşitul primului semestru al anului 2007 erau înregistrate 869 firme care se aflau în reorganizare judiciară, alte 937 care au închis procedura de reorganizare sau faliment din lipsa de active, iar diferenţa de 5.628 era dată de firmele care au intrat deja în faliment.
 
Toate cazurile consemnate în aceste trei situaţii distincte sunt reunite în studiul „Coface” sub denumirea generică de „falimente”. Analiza ia în calcul dosarele deschise până la 30.06.2007, inclusiv cele aflate deja pe rol la începutul anului 2007.

 
 
Sectorul comercial „dă tonul” falimentelor
 
 
La fel ca şi în anii anteriori se poate observa că în sectorul comercial se înregistrează cel mai mare număr de falimente.
Practic însumând retailul şi comerţul en-gros, acesta deţine 39,7% din numărul total de cazuri de faliment înregistrate. Din 2005 de când „Coface România” a iniţiat studiul falimentelor se poate observa că sectorul comercial se situează întotdeauna pe primul loc în ceea ce priveşte rata falimentelor.
 
„Odată cu strategia marilor lanţuri de retail de extindere în oraşele de talie mijlocie, numărul falimentelor micilor comercianţi va creşte, sectorul comercial urmând să ocupe în continuare prima poziţie în topul falimentelor. Practic, fiecare dintre marii retaileri anunţă investiţii importante şi deschiderea de noi magazine.
 
Se observă şi o creştere a preferinţei consumatorilor către magazinele de tip supermarket, fapt ce va accentua rata falimentelor în sectorul comercial”, explică Cristian Ionescu, director general al „Coface România”.
 
 
 
 
Construcţiile: creştere record, dar şi falimente „în cascadă”

 
Pe următoarele locuri se situează industria alimentară, construcţiile şi agricultura. De remarcat că falimentele din industria alimentară au mai urcat o poziţie în clasament, faţă de sfârşitul anului 2006, respectiv de pe locul patru pe trei. Construcţiile s-au menţinut pe acelaşi loc patru.
 
Cu toate că sectorul construcţiilor înregistrează creşteri record în această perioadă, totuşi rămâne un domeniu destul de riscant. Firmele din construcţii au înregistrat creşteri şi de trei sau chiar patru ori ale cifrei de afaceri, însă multe dintre ele nu au avut capacitatatea necesară de a face faţă tuturor contractelor.
 
Dezvoltarea puternică din construcţii a determinat încheierea unui număr din ce în ce mai mare de contracte şi pe valori în creştere. Pentru a executa contractele la care s-au angajat, multe firme din construcţii au contractat credite de la bănci. 
Multe firme nu au avut însă capacităţile de producţie, resursele umane şi experienţa necesare pentru a finaliza contractele. Datoriile de la bănci s-au acumulat şi astfel au ajuns în situaţia de faliment.
 
 
 
Cele mai sigure domenii

 
Ratele de insolvenţă ale celorlalte sectoare nu s-au modificat semnificativ faţă de finele anului 2006. Ultimele poziţii, reprezentând sectoarele cu cel mai scăzut grad de risc de insolvenţă, sunt ocupate de sectorul energetic, industria extractivă, intermedierile financiare şi IT.
 
Desigur, numărul de companii care activează în domeniul energetic sau în industria extractivă este redus, iar piaţa are un grad mare de concentrare. Totuşi falimentele înregistrate în comerţ nu pot fi comparate din punct de vedere al impactului economic cu un faliment al unui firme din domeniul energetic.
 
IT-ul, intermedierile financiare, tranzacţiile imobiliare, activităţile recreative, rămân cele mai sigure sectoare economice şi unde accesul pe piaţă este relativ simplu. Tranzacţiile imobiliare sunt la această oră un domeniu în plină creştere, iar sectorul financiar a devenit un sector solid pe fondul preluării băncilor româneşti de către puternice insituţii de credit străine.

 
 
 
Evoluţie neaşteptat de bună pentru sectorul agricol

 
Faţă de finele anului 2006 cea mai mare creştere a falimentelor o înregistrează comerţul cu ridicata, cu 4,5 puncte procentuale. Creşteri semnificative mai înregistrează şi domeniile: construcţii (1,95%), transporturi (1,34%), industria chimică (1,22%), hoteluri şi restaurante (1,22%).
 
Reduceri ale ponderilor în totalul falimentelor le-a înregistrat în primul rând agricultura, însă rămâne de văzut care va fi la sfârşitul anului numărul total de falimente din agricultură după seceta din această vară. Şi industria alimentară şi-a redus numărul de falimente în prima jumătate a anului.
 
 
 
Repartiţia falimentelor pe judeţe

 
După cum se poate observa în doar 6 luni distribuţia teritorială a cazurilor de faliment deschise s-a schimbat destul de mult. Lider în topul falimentelor rămâne în continuare Bucureştiul.
 
Poziţia a doua este ocupată de judeţul Galaţi care se afla pe locul patru în decembrie 2006. O evoluţie negativă semnificativă a înregistrat-o judeţul Neamţ, care a urcat de pe locul 19 ocupat în decembrie 2006 pe locul trei în iunie 2007.
 
Alte judeţe care au înregistrat o evoluţie negativă, în sensul creşterii numărului de falimente sunt Caraş-Severin, care a urcat 19 poziţii, de la locul 25 la locul 6, judeţul Cluj, cu un salt de 14 poziţii, de la 26 la 12, Sălaj, de pe 32 pe 17.
 
O evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte locul ocupat în clasamentul falimentelor la nivel teritorial o înregistrează judeţele Mehedinţi, Bihor, Prahova, Dolj, Vâlcea. De exemplu, judeţul Mehedinţi care la sfârşitul anului 2006 se afla pe poziţia a paisprezecea în topul falimentelor, se situează la jumătatea lui 2007 pe locul 30.
 
De remarcat este faptul că primele 10 judeţe din clasament reprezintă 53% din totalul cazurilor de insolvenţă înregistrate la nivel de ţară. Există şi judeţe precum Ialomiţa, Buzău, Botoşani, Vâlcea şi Giurgiu unde sunt deschise sub 10 dosare de faliment. 
 
 
 
 
 
Situaţia judeţelor Regiunii Nord-Est

 
Dintre judeţele Regiunii Nord-Est, Neamţul este „cap de listă” în ceea ce priveşte numărul falimentelor, reuşind „performanţa” de a înregistra 370 de cazuri de insolvenţă, cifră care îi asigură locul trei în clasamentul naţional (o urcare notabilă, dacă ţinem cont de faptul că în decembrie 2006 se situa pe poziţia a 19-a).
Cu aceste rezultate, Neamţul intră în grupul judeţelor cu evoluţii negative îngrijorătoare în ceea ce priveşte capacitatea de supravieţuire a firmelor.

Nici Suceava nu stă foarte bine la acest capitol, înregistrând în prima jumătate a acestui an un număr de 218 insolvenţe.
Următoarele pe listă sunt Bacăul cu 197 de firme intrate în insolvenţă (locul 13 în clasamentul naţional) şi Iaşul cu 171 (locul 18).  Situaţia judeţului Vaslui nu diferă foarte mult faţă de anul trecut, acesta înregistrând un număr mic de insolvenţe – 62 de cazuri.
 
Dar adevărata surpriză vine din partea Botoşaniului (cu cea mai bună evoluţie, dintre toate judeţele Regiunii, la capitolul falimente), aici fiind consemnate doar 42 de firme falimentare. Astfel judeţul Botoşani îşi adjudecă locul 40 pe total ţară, coborând (în sens pozitiv) şase poziţii faţă de 2006, când s-a clasat pe poziţia 34. 
 
 
 
Regiunea S-E trece în faţa Bucureştiului

 
Este interesant de remarcat faptul că pentru prima dată o regiune geografică reuşeşte să depăşească, la numărul de falimente, Bucureştiul, care până acum se afla pe primul loc.
 
Astfel, regiunea de S-E, reprezentată de judeţele  Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa şi Vrancea, ocupă acum prima poziţie în topul regional al falimentelor.
 
Distribuţia pe zone geografice a cazurilor de faliment rămâne totuşi echilibrată, variind între 8 şi 18%. Atât regiunea de vest, cât şi cea de sud a ţării şi-au crescut ponderea în totalul cazurilor de insolvenţă cu câte două procente.
 
 
 
 
Dosare rămase nerezolvate mai vechi de anul 2000

 
Din punct de vedere al anului când au fost deschise procedurile de faliment ce erau pe rol la jumătatea anului 2007 situaţia se prezintă  conform tabelului 7.
 
Se observă că 86,5% dintre dosarele de insolvenţă aflate pe rol au fost deschise în ultimii trei ani. Există totuşi un număr de 1.007 cazuri cu proceduri mai vechi de trei ani şi surpinzător, dosare rămase nerezolvate mai vechi de anul 2000. Toate aceste cazuri nerezolvate cresc practic artificial rata insolvenţei la nivel de economie.
 
În prima jumătate a anului 2007 au fost deschise un număr de 1.904 dosare de insolvenţă. Dintre acestea s-au deschis 1.189 de proceduri de faliment, 563 de firme au intrat în reorganizare judiciară şi 152 de falimente au fost închise din lipsa de active. Practic numai 34,4% din totalul cazurilor existente au fost iniţiate în anul 2007.
 
Din totalul de 7.434 de cazuri înregistrate în prima jumătate a anului 2007, 5.530 se aflau pe rol din anii anteriori.
 
 
Este de remarcat faptul că deşi numărul falimentelor creşte de la an la an în medie cu 50%, totuşi acest număr mare este datorat în principal faptului că foarte multe dosare sunt deschise cu ani în urmă.
 
Procedura încă greoaie de rezolvare a cazurilor de faliment are ca efect plasarea României printre ţările cu cel mai ridicat grad al insolvenţei din Europa.
Dacă un caz de faliment ar fi rezolvat în maxim şase luni, aşa cum este de exemplu, în Austria, atunci numărul total al falimentelor ar fi mult mai mic şi implicit şi rata insolvenţei la nivel de economie ar fi scăzută.

 
Procedura de „epurare” a firmelor falimentare

 
Insolvenţa reglementată prin Legea 85/2006 este o procedură în mod cert benefică mediului economic, în sensul „curăţirii” domeniului comercial şi îndepărtării companiilor falimentare din economia românească.
 
Insolvenţa este definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti pentru plata datoriilor exigibile, stare ce caracterizează multe companii româneşti la ora actuală, fiind foarte greu în fapt să se acopere toate datoriile exigibile cu disponibilul bănesc.
 
Legea insolvenţei a apărut ca o modificare firească a Legii 64/1995 prin prisma alinierii la normele europene şi prin necesitatea creării unui climat economic mai eficient, care să protejeze în mod clar creditorii.
 
Astfel, conform noilor norme, creditorii nu mai trebuie să demonstreze insolvabilitatea debitorului, ci practic această stare se prezumă, debitorul fiind cel care trebuie să probeze că este solvabil şi stabil din punct de vedere economic.
Prin această lege s-a schimbat viziunea asupra stării de insolvabilitate şi legiuitorul a dorit să acorde sprijin creditorilor, dându-le posibilitatea să-şi realizeze dreptul de creanţă asupra patrimoniului debitorului, estimând starea insolvabilă a acestora.

 
 
Buletinul procedurilor de insolvenţă

 
Cel mai important aspect al acestei legii a insolvenţei o constituie simplificarea procedurii în anumite cazuri definite de lege şi asigurarea „controlului echitabil” al adunării creditorilor asupra demersurilor efectuate în procedură de către administratorul judiciar.
 
De asemenea, Legea insolvenţei a schimbat rolul administratorului judiciar, acordându-i o mai mare responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor conferite de către Adunarea Creditorilor şi de către judecător.
Cu toate acestea, chiar dacă judecătorului sindic i s-au restrâns atribuţiile decizionale de ordin comercial, acestuia îi revine rolul de soluţionare a contestaţiilor/opoziţiilor. Principala atribuţie rămâne supervizarea legalităţii activităţii administratorului, fiind astfel un control „împărţit” cu adunarea creditorilor.
 
Un element important pe care legea insolvenţei l-a adus este Buletinul procedurilor de insolvenţă prin faptul că actele publicate în acest buletin sunt comunicate creditorilor la data publicării – evitându-se astfel termenele acordate pentru vicii de procedură.
 
Există însă şi dezavantajul reprezentat de pierderea termenului de înregistrare a creanţei în tabelul creditorilor, în cazul în care se omite consultarea frecventă a acestui buletin, cu privire la partenerii de afaceri.

 
 
O procedură de lichidare poate dura până la 5 ani de zile

 
În anul 2007 nu au fost aduse modificări importante acestei legi, ea fiind o lege solidă şi care a determinat cel puţin în ultima vreme o creştere semnificativă a cazurilor de insolvenţă, arătând că firmele creditoare sunt conştiente de posibilitatea sporită pe care acest instrument îl conferă în realizarea dreptului de creanţă.
 
Există totuşi aspecte negative constituite în principal de termenele lungi de finalizare a procedurilor de lichidare judiciară astfel că spre deosebire de ţările occidentale, Germania şi Austria, în România o procedură de lichidare poate dura până la 5 ani de zile, spre deosebire de 6 luni cât ar fi normal să fie.
 
Un alt aspect este acela al atragerii răspunderii administratorilor asupra faptelor ilicite cum ar bancruta simplă şi frauduloasă, care lasă semne mari de întrebare asupra aplicabiliăţii acestei măsuri.
 
„Apreciem această lege ca fiind pozitivă şi remarcăm utilitatea Legii insolvenţei prin creşterea numărului de cazuri trimise în instanţă, utilizarea acestei proceduri juridice având un rol important în însănătoşirea mediului de afaceri românesc”, conchide Cristian Ionescu, director general al „Coface România”.
 
 
 
 
 
 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.