Claudiu Şerban, noul prefect al Bacăului

0
 
Claudiu Şerban şi-a început, de marţi (1 aprilie 2008), activitatea de prefect al judeţului Bacău.
El ocupă, prin decizie a Guvernului, funcţia vacantă după ce fostul titular al postului Gabriel Berca a fost numit, săptămâna trecută, secretar general al Guvernului.
 
Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, a lucrat ca inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
 
Claudiu Şerban, om de afaceri între 1996 şi 2004, a fost ales consilier judeţean pe lista Partidului Naţional Liberal în iunie 2004 şi a îndeplinit, din acelaşi an şi până luni, funcţia de preşedinte al Sport Club Municipal Bacău.
 
Din 2008, a ocupat funcţia de consilier superior în cadrul Primăriei Municipiului Bacău.
 
Ca urmare a numirii sale în calitate de prefect al judeţului Bacău, Claudiu Şerban a demisionat încă de luni din toate celelalte funcţii ocupate, între care şi aceea de membru în Consiliul de Administraţie al Centralei electrotermice Bacău.
 
"Am renunţat cu melancolie şi regret la PNL, dar sunt convins că vârsta şi puterea de muncă mă pot face şi mai util pentru băcăuani în noua funcţie", a declarat noul prefect al judeţului Bacău.
 
Festivitatea oficială de preluare a funcţiei va avea loc joi, 2 aprilie 2008.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.