PSD a transformat Suceava în paşalâc al Bucureştiului

0
 
Social-democraţii sunt "stresaţi şi disperaţi" că vor pierde definitiv alegerile din acest an şi de aceea "atacă fără discernământ" PD-L, singurul partid care realizează o strategie realistă de dezvoltare a judeţului şi vine cu idei constructive pentru Suceava, a declarat, marţi (1 aprilie 2008), liderul judeţean democrat-liberal, senatorul Gheorghe Flutur.
 
Totodată, Flutur a afirmat că PSD "a transformat Suceava în paşalâc al Bucureştiului" deoarece nu a reuşit să-şi crească lideri locali de valoare şi "au importat stranieri".
 
În opinia lui Flutur, acesta este ultimul 1 aprilie când PSD va deţine preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ), deoarece, în ultimii 16 ani, preşedintele în exerciţiu al CJ Suceava, social-democratul Gavril Mârza, a făcut doar "glumiţe" în raporturile cu populaţia, iar acum a venit vremea ca cineva să administreze judeţul la modul serios.
 
Liderul judeţean al PD-L a susţinut că democrat-liberalii au candidaţi de valoare, competitivi şi profesionişti, în fiecare judeţ şi localitate, astfel încât nu este necesar să apeleze la oameni de la centru.
 
Reacţia lui Flutur vine ca răspuns la afirmaţia lui Gavril Mârza conform căreia "PSD declară 1 aprilie sărbătoare cu cruce portocalie pentru PD-L", pentru că "tot ce declară va fi sortit eşecului".
 
Totodată, Mârza a afirmat că PD-L este un partid "în derivă", iar până în prezent democrat-liberalii nu au făcut decât "să vândă iluzii".
 
Liderul judeţean al PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, este candidatul democrat-liberalilor la funcţia de preşedinte al CJ Suceava.
 
Gavril Mârza, preşedintele în exerciţiu al CJ Suceava, va candida din partea PSD pentru un al patrulea mandat la şefia administraţiei judeţene.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.