Timişoara, primul oraş care va asigura necesarul de spaţiu verde

0
 
Timişoara va fi primul oraş din ţară care se va conforma cerinţelor de a asigura o suprafaţă pe cap de locuitor de 26 de metri pătraţi de spaţiu verde, potrivit afirmaţiilor secretarului de stat din Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), Ana Lucia Varga.
 
"Acum au 16 metri pătraţi pe cap de locuitor, dar, conform graficului, îşi vor atinge până în 2010 ţinta de 20 mp, respectiv de 26 mp, până în 2013", a declarat secretarul de stat la Alba Iulia.
 
Ana Lucia Varga a spus că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă 50 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor.
 
"Prin cadrul legislativ, noi am luat măsuri ca până în 2013 să se asigure de către autorităţile locale câte 26 mp pe cap de locuitor", a precizat secretarul de stat.
 
Ana Lucia Varga a declarat că anul trecut au fost alocate fonduri în valoare totală de 60 de milioane de lei pentru înfiinţarea a 102 parcuri. Din cele 162 de proiecte depuse, doar 102 au fost eligibile şi au primit finanţări cuprinse între 300.000 de lei şi 3 milioane de lei, a mai spus Varga.
 
În sesiunea de depunere din acest an au fost primite 350 de proiecte, urmând ca la începutul lunii aprilie să fie finalizată evaluarea proiectelor, pentru care se vor aloca în total tot suma de 60 de milioane de lei.
 
Unul din criteriile de eligibilitate este cel al mărimii localităţii, prioritare fiind oraşele cu un trafic intens şi cu o poluare mare, a spus secretarul de stat.
 
Un alt criteriu este cel privind înfiinţarea de noi parcuri, pentru care se primeşte un punctaj mai mare, respectiv dacă e vorba de modernizare şi extindere sau de o simplă modernizare. Celelalte criterii se referă la numărul de pomi plantaţi, de utilizarea de materiale ecologice şi de suprafaţa de spaţiu verde existentă, a precizat Ana Lucia Varga.
 
În judeţul Alba, doar o singură localitate, municipiul Aiud, a depus un proiect şi a beneficiat în consecinţă de o finanţare din Fondul de Mediu pentru amenajarea de spaţii verzi în localităţi.
 
În sesiunea din ianuarie 2008, au fost depuse proiecte de către autorităţile din oraşele Alba-Iulia, Cugir şi Teiuş şi comuna Sohodol.
 
În Alba Iulia există spaţii verzi de doar opt metri pătraţi pe cap de locuitor, la Aiud şi Blaj, de câte 11 mp, iar la Sebeş şi Cugir, 21, respectiv 22 mp. Situaţia cea mai critică din acest punct de vedere se înregistrează în oraşele Baia de Arieş, Câmpeni şi Teiuş, care au sub un metru pătrat de spaţiu verde pe cap de locuitor.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.