„Doamnele NATO” au fost întâmpinate cu pâine şi sare la Muzeul Satului

0
 
Primele doamne prezente la Bucureşti cu prilejul Summit-ului NATO au fost întâmpinate cu pâine şi sare, joi (3 aprilie 2008), la Muzeul Satului.
 
Soţiile şefilor de stat şi de guvern, ai miniştrilor de externe şi a secretarului general NATO, Jeannin De Hoop Scheffer, au sosit pe rând la Muzeul Naţional de Artă în jurul orei 10:00, în mai multe microbuze, grupate în funcţie de hotelurile unde au fost cazate.
 
Din grup a făcut parte şi soţul primului ministru al Noii Zeelande, profesorul Peter Davis.
 
Soţia preşedintele SUA, Laura Bush, a sosit ultima la Muzeul de Artă, într-o coloană formată din patru maşini ale Serviciului Secret american, şi a adresat un salut jurnaliştilor prezenţi.
 
Mass-media nu a avut acces în interiorul clădirii Muzeului Naţional de Artă, în timp ce doamnele se aflau înăuntru, însă i s-a permis să le urmărească în timp ce au asistat la un concert de muzică populară la Muzeul Satului.
 
Au fost şi prime doamne care au preferat un program separat de al celorlalte, cum a fost şi soţia preşedintelui Azerbaidjanului, Mehriban Aliyeva, care a lipsit de la vizita din Muzeul Satului. Aici li s-a alăturat şi Maria Băsescu, soţia preşedintelui României, şi Alexandra Coman, logodnica ministrului de Externe Adrian Cioroianu.
 
Directorul Muzeului Satului, Paulina Popoiu, a declarat pentru presă, înainte de sosirea grupului, că le-a pregătit 'doamnelor NATO' un program care să ilustreze cele mai frumoase tradiţii ale satului românesc: o expoziţie de costume populare, mâncăruri tradiţionale româneşti – cozonaci şi plăcinte – şi un concert de dans şi muzică populară din toate regiunile ţării.
 
Conform lui Popoiu, soţiile unor oficiali NATO şi a unor ambasadori, care au vizitat Muzeul Satului într-un grup separat, înainte de venirea "primelor doamne", s-au arătat extrem de interesate de arta populară românească, achiziţionând icoane, ceramică şi un covoraş tradiţional din zona Vălenii de Munte.
 
Angajatele Muzeului Satului s-au plâns că au fost nevoite să înfrunte frigul şi ploaia, în costume populare foarte subţiri, încă de la ora 7:30, pentru a le primi cum se cuvine pe "doamnele NATO".
 
Cu toate acestea, Georgeta Peiu, reprezentanta zonei Alba, a spus că aceasta a fost cea mai importantă vizită după cea a lui Hilary Clinton făcută de oaspeţi de seamă la Muzeul Satului.
 
Alexandra Chira, de numai 9 ani, care a cântat pentru doamne a spus că "sunt foarte frumoase' şi că este extrem de fericită că a putut cânta pentru nişte oameni atât de deosebiţi".
 
La Muzeul Satului au putut fi remarcate Klara Dobrev, soţia premierului ungar, Lilita Zatlere, prima doamnă a Letoniei, soţiile preşedintelui şi a premierului Albaniei, Teuta Topi şi Liri Berisha, soţia premierului Danemarcei, Anne-Mette Rasmussen, şi cea a şefului guvernului estonian, Anu Ansip.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.