11.450 locuri la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

0 10
 
Conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a decis ca pentru anul universitar 2008-2009 să scoată la concursul de admitere peste 11.450 de locuri.
Astfel, în anul universitar următor, vor fi scoase la concurs 3.382 de locuri finanţate de la buget şi alte 8.070 de locuri cu taxă.
 
"Anul trecut, universitatea noastră a fost păgubită de 300 de locuri, aşa că am dat în judecată Ministerul Educaţiei pentru nedreptatea făcută în favoarea altor universităţi, cu mai multe profile tehnice. Am câştigat în instanţă, aşa că în acest an avem cifra exactă", a declarat prof. univ. Gheorghe Popa, prorector de dezvoltare instituţională în cadrul Universităţii.
 
Ca şi în anii precedenţi, cele mai multe locuri pentru admiterea în învăţământul superior sunt la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, unde au fost alocate 832 de locuri subvenţionate de stat şi alte 2.650 locuri cu taxă. Pentru un an de studiu, cei care doresc să urmeze cursurile acestei facultăţi trebuie să achite la înscriere o taxă de 200 de lei, iar taxa anuală poate fi, în funcţie de specializare sau forma de învăţământ pentru care optează, de până la 2.400 de lei.
 
De asemenea, la Facultatea de Filosofie vor fi scoase la concurs 1.717 locuri, pentru cele şapte specializări, din care 216 locuri la buget. La Facultatea de Drept, cei care vor intra în competiţie au la dispoziţie 201 de locuri bugetate şi 500 cu taxă, iar la Informatică 211 de locuri la buget şi 200 cu taxă.
 
La Facultatea de Fizică, pentru cele două specializări au fost alocate 108 locuri la buget şi 50 cu taxă, taxa anuală fiind de 2.000 de lei, iar la Matematică studenţii care intră pe unul dintre cele 50 de locuri nefinanţate trebuie să achite o taxă anuală de 1.600 lei.
 
De asemenea, pentru cele patru secţiuni de la Facultatea de Litere au fost alocate 324 de locuri fără taxă şi 350 cu plată. Facultatea de Teologie Romano-Catolică are 34 locuri la buget şi 30 de locuri cu taxă, în timp ce Facultatea de Teologie Ortodoxă are 118 locuri finanţate şi 165 nefinanţate.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata