ISCIR – CERT Bucureşti a fost lansată la privatizare

0 12
 
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a lansat la vânzare, prin negociere cu selecţie pe bază de oferte tehnice, 100% din capitalul social al SC ISCIR – CERT Bucureşti, informează AVAS.
 
Conform H.G. 2193/2004, metoda de vânzare a institutelor de cercetare presupune evaluarea unei oferte care are două componente, şi anume o ofertă tehnică, ce reprezintă 60% din punctajul total şi o ofertă financiară, ce reprezintă 40% din punctajul total. Negocierea contractului de privatizare se va realiza cu ofertantul care va obţine cel mai mare punctaj.
 
Activitatea principală a ISCIR – CERT este evaluarea conformităţii şi certificarea produselor, a sistemelor de management şi a personalului prin efectuarea de testări şi realizarea de analize tehnice.
 
Potenţialii cumpărători vor depune Documentele de precalificare şi de participare, împreună cu Ofertele finale, până la data de 9 iunie 2008, ora 12:00, în plicuri sigilate.
 
Documentele de precalificare vor fi deschise o oră mai târziu, în prezenţa tuturor potenţialilor cumpărători.
 
Pentru a alinia prevederile legislaţiei în domeniul privatizării la normele europene privind ajutorul de stat, inclusiv cele referitoare la trecerea în proprietate privată a institutelor de cercetare, AVAS a înaintat spre avizare ministerelor de resort un proiect de act normativ, dar acest proiect nu a fost avizat favorabil de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
 
La negociere vor putea participa numai ofertanţii care prezintă dovada inexistenţei sancţiunilor penale pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită sau alte contravenţii şi infracţiuni prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta este un criteriu eliminatoriu.
 
De asemenea, participanţii trebuie să facă dovada experienţei în domeniul cercetării-dezvoltării pentru ramura de ştiinţă a societăţii comerciale de cercetare-dezvoltare sau pentru o ramură înrudită, a bonităţii financiare şi capacităţii de a prelua o nouă afacere.
 
Pot participa la privatizare numai persoanele fizice/juridice române sau străine, care în mod direct sau prin intermediul societăţilor la care sunt acţionari/asociaţi majoritari, nu au înrăutăţit în mod vădit situaţia economico-financiară a unor societăţi comerciale, privatizate anterior, ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a obligatiilor asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate cu FPS şi/sau APAPS/AVAS.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata