Nouă sesiune de depunere a proiectelor în cadrul programului LIFE+

0
 
O nouă sesiune de depunere a proiectelor în cadrul programului LIFE+ 2007 – 2013 este estimată a începe pe 15 iulie, un calendar detaliat al desfăşurării sesiunii din acest an urmând să fie publicat în curând, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).
 
Aplicanţii care doresc să îşi pregătească propunerile de proiecte pot utiliza formularele de aplicare şi ghidurile utilizate în 2007, ANPM subliniind că aceste documente pot suferi modificări ce vor fi anunţate odată cu demararea noii sesiuni.
 
Proiectele depuse de statele membre în prima sesiune a programului, în 2007, sunt în prezent în curs de evaluare la Comisia Europeană, mai precizează ANPM.
 
LIFE+ este un instrument financiar european menit să sprijine protecţia mediului, asigurând un sprijin specific dezvoltării şi implementării politicii şi legislaţiei comunitare în acest domeniu.
Programul asigură cofinanţarea activităţilor din domeniul conservării naturii (LIFE+ „Natură şi biodiversitate”), precum şi în alte sectoare de interes european (LIFE+  „Mediu şi guvernare” şi LIFE+ „Informare şi Comunicare”).
 
«LIFE+ Natură şi biodiversitate», care este continuarea fostului program „LIFE-Natura”, presupune cofinanţarea exemplelor de bună practică sau a proiectelor demonstrative care contribuie la implementarea Directivelor privind păsările şi habitatele.
 
«LIFE+ Mediu şi guvernare» continuă şi extinde fosta componentă „LIFE-Mediu” şi asigură cofinanţarea proiectelor care contribuie la implementarea politicii comunitare de mediu, dezvoltarea abordărilor strategice inovatoare, tehnologiilor, metodelor şi instrumentelor, bazei de cunoştinţe pentru dezvoltarea, evaluarea preliminară, monitorizarea şi evaluarea finală a politicii şi legislaţiei în materie de mediu.
 
Cea de-a treia componentă, «LIFE+ Informare şi comunicare» cofinanţează proiecte ce implementează campaniile de informare, comunicare şi sensibilizare cu privire la aspectele de mediu, protecţia naturii sau conservarea biodiversităţii, precum şi proiectele privind prevenirea incendiilor forestiere (sensibilizare, formare specială).
 
Rata maximă de cofinanţare comunitară pentru proiectele LIFE+ este de 50% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.
 
LIFE+ este un program deschis tuturor persoanelor juridice, inclusiv autorităţi publice, instituţii publice, ONG-uri legal înfiinţate în Uniunea Europeană. Propunerile de proiect pot fi depuse fie de un singur beneficiar, fie în baza unui parteneriat ce presupune un beneficiar de proiect şi unul sau mai mulţi parteneri. Parteneriatele pot fi naţionale sau transnaţionale, dar acţiunile trebuie să aibă loc în mod exclusiv doar pe teritoriul celor 27 de state membre ale UE. LIFE + a intrat în vigoare pe 9 iunie 2007.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.