Românii – lideri la vizitarea obiectivelor turistice din Tunisia

0
 
Primul loc în topul turiştilor care vizitează obiectivele istorice şi culturale din Tunisia, este deţinut de români, ei preferând ca în vacanţă să îmbine utilul cu plăcutul.
 
Jemaa Ahmed, directorul unei agenţii de turism din Ploieşti şi fost angajat al Ambasadei Tunisiei la Bucureşti, a declarat că anul trecut 84% dintre turiştii care au vizitat punctele de atracţie istorice şi culturale din această ţară africană au fost români.
 
Conaţionalii noştri preferă excursia de două zile în Sahara, în timpul căreia, pe lângă plimbarea cu cămila şi jeep-urile prin deşert, vizitează şi amfiteatrul roman de la El Jem sau locuinţele troglodite ale berberilor. De asemenea, românii aleg să meargă în Tunis, unde vizitează Cartagina sau oraşul Alb-albastru Sidi bou Said.
 
Turiştii români au început să vină în număr mare în Tunisia începând cu 2 aprilie, şase chartere efectuând săptămânal curse regulate din Bucureşti, Cluj şi Timişoara.
 
Potrivit sursei citate, în sezonul estival numărul curselor ajunge şi la 12 pe săptămână.
 
Preţul pachetelor turistice pentru Tunisia practicate de tur operatorii români sunt cuprinse între 215 şi 650 de euro.
 
Jemma Ahmed a ţinut să menţioneze că anul trecut, prin agenţiile de turism din România, au ajuns în Tunisia aproape 37.000 de români. Numărul neoficial ajunge însă la 54.000, românii din centrul şi vestul ţării preferând să meargă cu agenţiile de turism din Budapesta.
 
Sezonul estival începe în Tunisia pe 1 mai, dar mulţi aleg să vină în această ţară în extrasezon, deoarece preţurile sunt mai mici, iar temperaturile nu sunt atât de ridicate.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.