Achiziţionarea „Euroforest”, o afacere cu semnul întrebării pentru Comănescu

0 19
Ca dovadă că şi cei mai versaţi oameni de afaceri fac "mutări" mai puţin inspirate stă achiziţia de către Constantin Comănescu, supranumit "regele fierului vechi", a grupului de firme "Euroforest", ce a aparţinut unuia dintre baronii locali ai oraşului Târgu Neamţ, Valeriu Bârsan.
 
La sfârşitul anului trecut, patronul Grupului “Pieta" şi-a îndreptat planurile investiţionale spre un nou domeniu de activitate – exploatarea masei lemnoase. Cum judeţul Iaşi nu prea are "codri verzi de brazi", Comănescu s-a orientat către judeţul Neamţ, şi a achiziţionat Grupul de firme "Euroforest" Târgu Neamţ, din care fac parte, printre altele, firmele "Euroforest Exim" SRL şi "Forestîrg" SRL, cu obiect principal de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului.
 
Pentru cele patru societăţi ale grupului "Euroforest", împreună cu mijloacele de producţie şi principalul activ constituit din aproximativ 15 hectare de teren în Târgu Neamţ, omul de afaceri ieşean a plătit peste 3 milioane de euro. Problemele au început să apară imediat după efectuarea tranzacţiei, când noul proprietar s-a trezit asaltat de creditorii lui Bârsan.
 
 
Asaltat de bănci şi creditori
 
Omul de afaceri ieşean ştia foarte bine că achiziţionează o societate cu datorii, în virtutea politicii sale de bază, pe care şi-a creat de fapt un imperiu, de a cumpăra, la preţuri "de disperare", societăţi aflate în situaţii dificile, dar cu potenţial pe piaţă.
 
"Euroforest" avea multe credite şi nu mai putea să producă pentru că nu mai avea fondurile necesare. În schimb, avea două mari atuuri: terenul de 15 hectare şi un contract ferm pe zece ani cu "Romsilva" pentru 30.000 de metri cubi de masă lemnoasă anual.
 
"Am mers pe promisiuni. Mi s-a spus că este o societate profitabilă şi, în fapt, este o tragedie. După achiziţionare am aflat că fostul proprietar era îndatorat nu doar la bănci, ci la o serie întreagă de furnizori şi parteneri, care veneau să îmi ceară să le plătesc datoriile lăsate de Bârsan", ne-a declarat Constantin Comănescu, preşedintele grupului de firme "Pieta" Iaşi.
 
Acesta a adăugat, vădit indignat, că cele două bănci, ING şi BRD, unde fostul patron contractase credite în valoare de 800.000 de euro, l-au somat să stingă datoriile societăţilor proaspăt achiziţionate.
"Practic, a doua zi după tranzacţie au şi apărut creditorii, în frunte cu cele două bănci, care nu au fost dispuse să acorde nici un fel de păsuire. M-a deranjat foarte tare atitudinea unităţilor bancare, ce ne-au sufocat practic şi mi-au lăsat un gust amar", s-a plâns Constatin Comănescu, aflat în topul celor mai bogaţi ieşeni.
 
 
Comănescu acuză autorităţile nemţene de imixtiune în mediul de afaceri
 
La această "supărare" s-a adăugat şi "sula în coaste" împunsă de Finanţele nemţene care au pus sechestru pe conturile societăţilor "pentru datorii curente". "Mi se pare anormal, un abuz în toată regula ca să mi se pună poprire pe conturi pentru nişte datorii curente, cu două zile înainte de termenul limită. Aceasta după ce plătisem datoriile istorice ale societăţilor şi mai aveam de plătit doar dările la zi. Per total, datoriile au ajuns undeva în jurul la 3 milioane de euro, plătite din banii grupului «Pieta»", ne-a dezvăluit Comănescu.
 
Acesta a iterat ideea că, la baza acestor "şicane fiscale", se pot afla personajele influente ale Neamţului, care doreau ca "Euroforest" să intre în faliment. "Unitatea este foarte grea şi s-au făcut multe greşeli de organizare a personalului şi nu numai. La ora aceasta abia ne dezmeticim în ceea ce priveşte adevărata situaţie a societăţii. Căutăm încă actele terenurilor pentru că unele au fost cumpărate cu hârtii de mână", a afirmat Comănescu.
 
Planurile anunţate iniţial de omul de afaceri ieşean vizau introducerea fabricii de cherestea nemţene în grupul său de firme, pentru a produce în sistem integrat alături de producătorul de materiale de construcţii "Combeton". "Când vom câştiga o licitaţie, vom putea asigura structurile metalice, betoanele dar şi tâmplăria din lemn. Scopul nostru este să lucrăm într-un sistem integrat", afirma Comănescu plin de optimism, în urmă cu patru luni.
 
 
Unde au dispărut angajaţii instruiţi pe fonduri PHARE?
 
Unul dintre atuurile care l-au încântat pe Comănescu în momentul în care a bătut palma cu Valeriu Bârsan a fost faptul că, în perioada 1 aprilie – 1 octombrie 2004, societatea din Târgu Neamţ a beneficiat de finanţare PHARE pentru retehnologizare. Aceasta în baza proiectului "Linie de producţie tehnologică pentru prelucrarea elementelor lemnoase total îmbinate". Suma alocată din partea Uniunii Europene a fost de 99.043 euro, iar contribuţia locală s-a ridicat la 72.500 euro.
 
Conform site-ului infoeuropa.ro, "obiectivul acestui proiect a fost de a realiza semifabricate din lemn de esenţe diferite prin folosirea materiilor prime proprii, rezultate în urma exploatării şi prelucrării primare a lemnului. Proiectul a finanţat amenajarea halei de producţie, achiziţia instalaţiei ce face obiectul proiectului, recrutarea şi instruirea angajaţilor. Implementarea acestui proiect a dus la crearea a 43 de locuri de muncă".
 
În ciuda informaţiilor obţinute din surse oficiale, menţiunea referitoare la "crearea a 43 de locuri de muncă" este cel puţin stranie dacă ţinem cont de datele din evidenţele Finanţelor, care pentru anul 2004 menţionează un număr mediu de angajaţi de 142 persoane, cu 5 mai puţine decât în 2003. Mai interesant decât atât este faptul că noul proprietar se plânge de lipsa angajaţilor specializaţi în fabrică, adăugând că a fost nevoit să detaşeje de la Iaşi o serie de specialişti care să se ocupe de activitatea de la Târgu Neamţ.
În această situaţie se naşte întrebarea: "unde au dispărut angajaţii instruiţi pe fonduri PHARE?"
 
 
Bârsan a înglodat "Forestîrg" în datorii şi a vândut-o cu 3 milioane euro
 
În prezent, fabrica de cherestea nemţeană "Forestîrg", parte a grupului de firme din Târgu Neamţ, îi are ca asociaţi, în proporţie de 95% din capitalul social, pe "Pieta Act" SRL Iaşi, iar diferenţa de 5%, adică 200.000 RON, se regăseşte pe numele Neculai Comănescu (fratele lui Constantin Comănescu), născut la Solonţ, judeţul Bacău, la data de 5 ianuarie 1957.
 
Administrator al firmei a fost numit, la data de 28 ianuarie 2008, Ion Rucsăndrescu, născut pe 11 octombrie 1968, în localitatea Timişeşti, Neamţ.
 
Conform rezultatelor financiare raportate în perioada 2004-2006, societatea "Forestîrg" părea a fi una profitabilă, anul 2006 fiind încheiat cu un profit net de 293.680 RON şi o cifră de afaceri de 6,7 milioane RON.
 
În 2005, societatea a realizat un profit net de 244.043 RON, la o cifră de afaceri de 5,15 milioane RON, rezultate comparabile cu cele din 2004, când profitul net a fost de 2,28 miliarde ROL, iar cifra de afaceri de 43,15 miliarde ROL. În 2006, numărul mediu de angajaţi s-a cifrat la 139, acest indicator fiind într-o uşoară scădere în 2006 faţă de 2005, când existau 145 de salariaţi.
 
La data de 30 septembrie 2007, "Forestîrg" figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de 234.358 RON, iar la bugetul asigurărilor sociale de stat de 890.830 RON. Bugetul "de şomaj" şi cel "de sănătate" revendicau, la aceeaşi dată, 100.750 RON, respectiv 232.419 RON. Se poate observa că după un şir de ani în care afacerea a mers pe profit, Valeriu Bârsan a aruncat fabrica de cherestea în datorii, după care a vândut-o pe 3 milioane de euro. Principala activitate desfăşurată a fost prelucrarea primară a lemnului, producerea şi vânzarea cherestelei, ponderea semnificativă înregistrându-se la exporturi.
 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata