Peste 40% dintre firmele de comerţ au falimentat în 2007

0 11
 
Judeţele cu cele mai semnificative creşteri ale falimentelor înregistrate în 2007 sunt Neamţ (16%), Gorj (12%), Tulcea (19%), şi Giurgiu (12%)
 
Numărul falimentelor companiilor româneşti a crescut cu 35% în 2007, comparativ cu anul 2006, arată un studiu "Coface". Cel mai riscant sector de activitate românesc a fost comerţul, care a înregistrat 41,4% din totalul falimentelor din 2007.
 
La sfârşitul anului 2007, un număr de 14.104 firme se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă, dintre care 188 în reorganizare judiciară iar 513 îşi închiseseră procedura de reorganizare sau faliment din lipsa de active. 13.104 de firme s-au aflat în faliment.
 
Falimentele din sectorul comercial s-au majorat cu 6%, în 2007, faţă de 2006. Din totalul celor 14.104 cazuri de insolvenţă aflate pe rol, mai mult de 85% dintre ele au fost deschise în ultimii trei ani şi numai 45,4% din totalul dosarelor au reprezentat cazuri deschise strict în 2007.
 
Din cele 6.161 de cazuri deschise în 2007, majoritatea reprezintă deschideri de faliment, doar 209 companii fiind închise din lipsă de active şi numai pentru 45 de firme deschizându-se procedura de reorganizare judiciară.
 
În 2007, din punct de vedere al repartiţiei geografice, zona de sud-est a României ocupă primul loc în topul falimentelor, cu 2.696 de firme aflate în faliment.
 
Repartiţia pe judeţe clasează Bucureştiul pe primul loc, cu un procent de 16,4%, urmat de Galaţi – 8,4% din totalul falimetelor, respectiv 1.131 de firme. Judeţele cu cele mai semnificative creşteri ale falimentelor înregistrate în 2007 sunt Neamţ (16%), Gorj (12%), Tulcea (19%), şi Giurgiu (12%).
 
Cea mai favorabilă evoluţie din punct de vedere al scăderii numărului de falimente în 2007 comparativ cu 2006 a fost înregistrată în Dolj, Mehedinţi, Teleorman şi Ialomiţa.
 
Potrivit Coface, cifrele demonstrează faptul că micii comercianţi reuşesc din ce în ce mai greu să facă faţă marilor retail-eri, care îşi extind reţelele tot mai mult în fiecare an. În anul 2007 au fost deschise 152 de magazine iar numărul hypermarket-urilor a crescut cu 29 de centre, prin deschiderea de noi unităţi Carrefour, Real, Auchan, Kaufland şi reţeaua autohtonă "Pic".
 
Producţia agricolă de anul trecut a scăzut cu 16,7%, faţă de cea înregistrată în 2006, iar producţia vegetală a avut o scădere de 24,7% faţă de 2006, cauzată de faptul că din suprafaţa arabilă cultivată de circa 8,5 milioane hectare în anul 2007, peste 65% a fost afectată de factori de mediu într-o proporţie ce variază între 30-100%.
 
Astfel, o agricultură falimentară a atras după sine şi industria alimentară, deoarece aceasta a resimţit lipsa de materii prime.
 
Deşi a avut o creştere spectaculoasă în ultimii ani, sectorul construcţiilor rămâne unul dintre cele mai riscante din România. În 2007 au fost finalizate aproximativ 46.000 de locuinţe noi, iar pentru 2008 s-a anunţat construcţia a 17 mall-uri în ţară, iar în Bucureşti trei mall-uri şi 8.000 de locuinţe în peste 40 de centre rezidenţiale.
 
Cele mai sigure domenii, cu o rată scăzută a insolvenţei, rămân în continuare industria energetică, extractivă, telecomunicaţiile, IT-ul şi intermedierile financiare, fiecare având ponderi sub 1% din totalul falimentelor. "Cele mai multe dintre companiile aflate în faliment sunt caracterizate de un management precar, slaba capitalizare şi vulnerabilitate crescută la şocurile financiare de tipul celor existente în prezent", a declarat directorul general al "Coface România", Cristian Ionescu.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata