Cea mai mare sală de conferinţe din Moldova, amenajată la Botoşani

0
 
Hotelul Rapsodia din municipiul Botoşani va dispune de cea mai mare sală de conferinţă din Moldova, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, proprietarul hotelului, omul de afaceri ieşean Dănuţ Prisecariu.
Sala de conferinţă, a cărei amenajare a fost deja începută, va avea o capacitate de 600 de locuri. Ea va face parte dintr-un corp de hotel de patru stele, care va dispune, de asemenea, de o parcare subterană, de un restaurant cu o bucătărie complet reutilată, de un bar de noapte, precum şi de o sală de relaxare.

Modernizarea hotelului Rapsodia face parte dintr-un proiect al firmei Turism Moldova SA Iaşi, care a preluat, în vara anului 2006, pachetul de acţiuni la Rapsodia SA. Noul proprietar intenţionează să investească în hotel aproximativ zece milioane de euro, lucrările urmând să fie finalizate până în luna decembrie a acestui an.

'Acum doi ani, când am cumpărat acest hotel, gradul de ocupare pe Botoşani era de 7- 8%. Acum, la nivelul Botoşaniului gradul de ocupare este undeva între 12-13%. Evident, cu un asemenea grad de ocupare nu se poate amortiza nici o investiţie, dar eu cred că în viitor gradul de ocupare la un hotel de trei, patru stele se va ajunge undeva la 50- 60%, ca să fie rentabilă investiţia', a afirmat Prisecariu.

Un corp al hotelului, de trei stele, a fost refăcut şi dat deja în folosinţă. El cuprinde 164 de locuri de cazare, o sală de conferinţe de 60 de locuri şi un bar de zi.

Hotel Rapsodia a fost construit în 1972, având 82 de camere. El a fost extins cu un nou corp în 1992, când au fost construite alte 78 de camere.
Societatea comercială Turism Moldova SA deţine, de asemenea, hotelurile Traian, Astoria şi Studis din Iaşi.

 
 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.