Iaşi: Motorina de la RATP, sub sechestru

0
 
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene (DGFPJ) Iaşi au pus, miercuri, sechestru pe rezervele de motorină ale regiei locale de transport în comun – RATP.
Purtătorul de cuvânt al DGFPJ Iaşi, Maria Ţăran, afirmă că măsura a fost luată din cauza datoriilor pe care regia de transport le are la bugetul centralizat. Acestea sunt în cuantum de 62 de milioane de lei şi s-au acumulat din anul 1997.

Potrivit sursei citate, staţia de combustibil, care este amplasată în zona campusului universitar din Tudor Vladimirescu, a fost pusă sub sechestru de acum doi ani, scoasă şi la vânzare de câteva ori, însă nici un investitor nu s-a arătat interesat să o achiziţioneze întrucât terenul pe care este amplasată aparţine municipalităţii.

Maria Ţăran a spus că DGFPJ Iaşi a pus sechestru şi pe unele autobuze şi tramvaie ale regiei de transport, însă o decizie judecătorească a stabilit că mijloacele de transport nu aparţin RATP, ci municipalităţii.

Directorul RATP, Marcel Ghercă, susţine că au fost puse sub sechestru aproximativ 20 de tone de motorină. El a precizat că în cazul în care nu se va găsi o soluţie pentru alimentarea mijloacelor de transport cu motorină, acestea nu vor mai putea fi scoase pe trasee.

 
 
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.