Ce urmează după era dominaţiei SUA?

0 10
 
Era unipolară, de dominaţie americană fără precedent, s-a sfârşit. A durat circa două decenii, ceva mai mult de un moment în termeni istorici. De ce s-a încheiat? O explicaţie este istoria, este de părere Richard Haass, preşedinte al "Council on Foreign Relations", într-un eseu ce va fi publicat în ediţia mai/iunie a Foreign Affairs, preluat de Financial Times.
 
Ascensiunea noilor puteri nu poate fi oprită. Rezultatul este un număr şi mai mare de actori capabili să exercite o influenţă în plan regional sau global. Aceasta nu înseamnă că SUA au devenit mai slabe, ci că multe alte entităţi au devenit mai puternice.
 
Un alt motiv pentru care unipolaritatea s-a sfârşit este politica SUA. Atât prin ceea ce au făcut cât şi prin ceea ce nu au reuşit să facă, SUA au accelerat emergenţa unor noi centre de putere şi şi-au slăbit propria poziţie în relaţia cu ele.
 
Politica energetică a SUA (sau mai degrabă absenţa ei) este una din forţele majore aflate în spatele sfârşitului unipolarităţii. Încă de la primele şocuri petroliere din anii ’70, consumul de petrol al SUA a crescut cu circa 20% iar importurile de produse petroliere au depăşit dublul ca volum şi s-au dublat aproape ca procent al consumului. Această creştere a cererii de petrol străin a contribuit la creşterea preţului mondial de la peste 20 de dolari barilul la peste 100 de dolari barilul. Rezultatul este un transfer enorm de bunăstare şi de pârghii către acele state care deţin rezerve energetice.
 
Şi politica economică a jucat un rol. Preşedintele George W.Bush a purtat războaie costisitoare în Afganistan şi Irak, a permis o creştere a cheltuielilor discreţionare cu 8% pe an şi a redus impozitele. Poziţia fiscală a SUA a scăzut de la un surplus de peste 100 miliarde dolari, în 2001, la un deficit estimat la circa 250 miliarde dolari, în 2007. Deficitul de cont curent în creştere vertiginoasă este în prezent cu peste 6% mai mare decât PIB-ul. Acest lucru presează în jos dolarul, stimulează inflaţia şi contribuie la acumularea de bunăstare şi putere în alte părţi ale lumii. Slaba reglementare a pieţei ipotecare şi criza creditelor ce a decurs au exacerbat aceste probleme.
 
Irakul a contribuit de asemenea la diluarea primordialităţii SUA. Conflictul s-a dovedit un război al opţiunilor costisitor – militar, economic, diplomatic şi uman. Cu ani în urmă, istoricul Paul Kennedy şi-a avansat teoria despre "superextinderea imperială", care a postulat că SUA vor cunoaşte în cele din urmă declinul prin superextindere, la fel ca alte mari puteri. Teoria s-a dovedit valabilă imediat pentru fosta URSS, dar nici SUA nu au rămas imune.
 
Sfârşitul unipolarităţii nu este pur şi simplu rezultatul ascensiunii altor state şi organizaţii sau al eşecurilor şi iraţionalităţii politicii SUA. Este şi o consecinţă a globalizării. Aceasta a crescut volumul, viteza şi importanţa fluxurilor transfrontaliere de toate tipurile, de la droguri, e-mail-uri, gaze cu efect de seră, bunuri şi persoane, până la semnale de televiziune şi radio, virusuri (virtuale şi reale) şi arme. Multe dintre aceste fluxuri scapă controlului guvernelor şi se fac fără ştirea acestora. Drept urmare, globalizarea diluează influenţa marilor puteri, inclusiv a SUA.
 
Aceleaşi fluxuri întăresc adesea actorii non-state, precum exportatorii de energie (care cunosc o creştere imensă a avuţiei), teroriştii (care folosesc Internetul pentru a recruta şi instrui, sistemul bancar internaţional pentru a face să circule resursele şi sistemul de transport global pentru a deplasa persoane), "statele paria" (care pot exploata pieţele negre şi gri) şi cele 500 de companii listate de revista Fortune (care fac să circule rapid personal şi investiţii). A fi cel mai puternic stat nu mai înseamnă să deţii monopolul puterii. Este mai uşor ca înainte pentru indivizi şi grupuri să acumuleze şi să proiecteze o putere substanţială.
 
Toate acestea ridică o întrebare critică: dacă unipolaritatea s-a dus, cu ce va fi înlocuită? Unii prevăd o revenire a bipolarităţii care a caracterizat relaţiile internaţionale în perioada Războiului rece. Este puţin probabil. Puterea militară a Chinei nu o va atinge pe cea a SUA. Mai mult, focalizarea ei va rămâne pe creşterea economică, o opţiune care o va determina să caute integrarea economică şi să evite conflictul.
 
Rusia ar putea fi mai înclinată spre recrearea lumii bipolare dar şi ea are o miză în cooperare şi nu are nici capacitatea de a fi o provocare la SUA.
 
Alţii prezic emergenţa unei lumi moderne multipolare, în care China, Europa, India, Japonia şi Rusia se alătură SUA ca influenţe dominante. Această viziune nu ţine însă seama de cum s-a schimbat lumea. Există literalmente zeci de centre de putere semnificative, printre care puteri regionale, organizaţii internaţionale, companii, piaţa media, mişcări religioase, organizaţii teroriste, carteluri ale drogurilor şi ONG-uri. Lumea de astăzi este mai degrabă una a puterii distributive decât concentrate. Succesoarea unipolarităţii nu este nici bipolaritatea, nici multipolaritatea, ci non-polaritatea, este de părere analistul.
 
Cei care salută înlocuirea unipolarităţii Americii cu non-polaritate ar trebuie să se înfrâneze. A construi răspunsuri colective la probleme globale şi a face instituţiile să funcţioneze va fi mai dificil. Ameninţările se vor înmulţi. Cooperarea va fi mai greu de construit şi menţinut. SUA nu-şi vor mai putea permite luxul politicii externe de tipul: "Cine nu e cu noi e împotriva noastră", dar nici altcineva. Numai diplomaţia mai focalizată, creatoare şi colectivă va putea împiedica faptul ca o lume non-polară să devină mai dezordonată şi mai periculoasă.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata