De ce este Spania condusă de femei?

0
 
Pentru prima oară în istorie – dacă nu luăm în considerare mitul antic al amazoanelor -, o ţară europeană este condus de un guvern în care există mai multe femei decât bărbaţi în funcţiile cu putere. Noul cabinet spaniol, care a depus jurământul în faţa premierului socialist Jose Luis Rodriguez Zapatero, are în componenţa sa 9 femei şi 8 bărbaţi.
 
Pentru prima oară în Spania, în fruntea Ministerului Apărării se află o femeie, Carme Chacon, precum şi cea mai tânără persoană pusă la conducerea unui minister – ministrul pentru egalitatea de şanse, Bibiana Aido, are doar 31 de ani, relevă ziarul britanic The Independent.
 
Aceasta este ţara al cărei respect exagerat pentru valorile masculine a adăugat cuvântul "macho" vocabularului întregii lumi. Spaniolii în vârstă îşi pot aminti viaţa sub regimul generalului Francisco Franco, când femeile nu puteau deschide conturi bancare, nu puteau depune cerere pentru obţinerea de paşaport sau semna vreun contract fără permisiunea soţului. Ideea că femeile ar putea lupta în armată nu intra, bineînţeles, în discuţie.
 
Înrolarea le-a fost permisă pentru prima oară cu 20 de ani în urmă, iar în prezent ele constituie aproape o cincime din forţa totală a armatei spaniole.
 
Chiar şi în aceste condiţii, imaginea ministrului Chacon, în vârstă de 37 de ani, inspectând soldaţii, îmbrăcată în pantaloni negri şi o tunică albă şi a cărei sarcină înaintată este vizibilă, a fost prea mult pentru cotidianul conservator El Mundo, care s-a lansat într-o tiradă împotriva a ceea ce a numit "un exerciţiu de marketing politic" ce a jignit valorile tradiţionale şi cultura armatei spaniole.
 
Alte persoane, însă, au fost încântate. În Spania, femeile câştigă cu aproximativ 30% mai puţin decât bărbaţii şi ocupă cu 4% mai puţine locuri de conducere în companiile importante. Peste 40% dintre mamele spaniole lucrează în afara casei, iar violenţa domestică persistă – în anul 2007, 71 de femei au fost ucise de către soţii sau partenerii lor de viaţă.
 
Alegerile făcute de Zapatero pentru ministerele guvernului său reprezintă un pas simbolic în direcţia eliminării barierelor din calea oportunităţilor. Ele au constituit un gest mai vizibil, însă poate nu la fel de ambiţios ca legislaţia propusă de el cu doi ani în urmă, impunând aşa-numita regulă a celor 40 de procente. Aceasta interzice bărbaţilor sau femeilor să constituie mai mult de 60% din candidaţii partidelor politice care participă la alegerile naţionale sau locale.
 
De asemenea, ea cere – dar nu obligă – ca până în anul 2010, orice companie care negociază contracte publice să numească femei în 40% dintre funcţiile din consiliul director. Această regulă va avea un impact limitat asupra Parlamentului spaniol, în care femeile deţin deja 36,6% dintre mandate – cel mai înalt nivel al prezenţei femeilor din Europa – însă ar putea crea oportunităţi spectaculoase la nivelul conducerii locale.
 
"Nu sunt doar un anti-machoist, sunt un feminist", a declarat la un moment dat Zapatero. "Cea mai incorectă dominaţie est cea a unei jumătăţi din umanitate asupra celeilalte. Cu cât se vor bucura de mai multă egalitate femeile, cu atât mai civilizată şi mai tolerantă va fi societatea".
 
Principiul "fiecare al doilea post pentru o femeie" a prins acum rădăcini în ţările nordice. Finlanda, Danemarca şi Norvegia se află în topul primelor 10 ţări din lume cu o proporţie mare de femei la conducere. În Norvegia, există un "Act pentru Egalitatea Sexelor" care cere ca toate comitetelor numite public, inclusiv cabinetul, să fie alcătuite din cel puţin 40% bărbaţi şi cel puţin 40% femei.
 
Această regulă a fost extinsă în anul 2004 şi asupra companiilor deţinute de stat. Apoi, în anul 2006, guvernul a decis să impună un ultimatum extraordinar companiilor publice limitate – fie aveau să aibă 40% dintre locurile consiliilor de conducere ocupate de femei, fie aveau să fie închise dacă nu îndeplineau această condiţie până la 1 ianuarie 2008. În ciuda profeţiilor sumbre privitoare la posibile catastrofe economice, legea a intrat în vigoare fără a forţa dizolvarea vreunei companii importante.
 
Cel mai puternic stat al Europei, Germania, se află oarecum în urmă faţă de Scandinavia şi Spania, însă proporţia de femei din Bundestag este de peste 30% – iar printre ele se numără, bineînţeles, cancelarul Angela Merkel. Comparată cu aceste ţări, situaţia din Marea Britanie nu este deloc impresionantă. În 1997, când Tony Blair a fost fotografiat într-o "mare" de parlamentare laburiste, al căror număr a ajuns la 102, părea că Marea Britanie va ajunge în fruntea grupului de ţări care promovează un număr egal de femei şi bărbaţi la conducere, însă această perspectivă nu s-a transformat în realitate.
 
În prezent, în Camera Comunelor există doar 126 de femei dintr-un total de 646 de parlamentari – 19,5% din total. Astfel, Marea Britanie este situată în jumătatea de jos a topului Uniunii Europene, sub nivelul unor foste ţări comuniste, precum Polonia. Situaţia poate fi explicată, în parte, prin sistemil de vot, dar ea constituie şi o reflectare a culturii politice britanice.
 
Reprezentarea femeilor este într-o oarecare măsură mai bună în alte segmente ale vieţii publice britanice. Aproape 30% dintre consilierii locali sunt femei. Deşi realizările laburiştilor în această direcţie nu au fost mulţumitoare, Brown poate, cel puţin, să afirme că a fost făcut un început.
 
Societatea Fawcett, care promovează egalitatea între sexe, a calculat că la rata actuală a progresului, ar mai putea dura 20 de ani până când Partidul Laburist va avea femei în jumătate dintre locurile din Parlament, în vreme ce conservatorilor le vor mai trebui 400 de ani până la atingerea acestui prag.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.