Confuzia domină preludiul electoral

0
Cornel SIMIGHIAN
 
Ne apropiem cu paşi repezi de declanşarea oficială a campaniei electorale pentru alegerile locale, scrutin extrem de important fie şi pentru că precondiţionează alegerile parlamentare din toamnă şi chiar pe cele prezidenţiale de anul viitor.
 
Astfel, cine va reuşi să câştige localele va avea la îndemână mijloacele de convingere, constrângere şi persuasiune, plus controlul pe infrastructura administraţiei locale, pentru a răsplăti mai târziu investiţiile electorale făcute în luna mai a acestui an.
 
Noutatea acestui scrutin este alegerea directă, uninominală, a preşedinţilor de Consilii Judeţene, a celor care gestionează importantele bugete locale, fonduri cu care se pot împlini sau nu (şi) o suită de promisiuni aducătoare de voturi tomnatice.
 
Sigur că parte din potenţialii candidaţi, lansaţi oficial mai mult mediatic decât stricto senso legal, au intrat în febra electorală de mult timp, unii chiar imediat după alegerile din vara anului 2004, câştigate sau pierdute, ceea ce este mult mai productiv decât ciclicităţile de imagine doar la un interval de mandat.
 
Ca studiu de caz, la Iaşi, (dez)echilibrele sunt extrem de complicate, generând în electorat cel puţin confuzie dacă nu lehamite, care duc cu siguranţă la un absenteism major, estimările modelând o prezenţă la urne de doar 25-30%! Ceea ce va afecta drastic deopotrivă reprezentativitatea şi legitimitatea celor care, până la urmă, vor fi aleşi, fie şi de o minoritate politică mai disciplinată, mobilizată mai ferm.
 
Pentru şefia Consiliului Judeţean Iaşi se vor confrunta, oarecum într-o oglindă a paradoxurilor distorsionate, Constantin Simirad, un candidat de sorginte liberaloidă sub sigla PSD, Dan Cârlan, alt jucător de filiaţie liberală, sub egida populară a PD-L, şi, în sfârşit, Traian Dobre, un aspirant care provine din PSD (chiar din nucleul talibanizat!), dar care evoluează acum sub culorile PNL!
 
Evident că politic nimeni nu mai înţelege nimic, pentru că nici nu mai este nimic de înţeles! Cum nu mai înţelege nimic nici preşedintele în funcţie, Lucian Flaişer, victimă colaterală, care rămâne şi sedus, şi boxat, şi cu ochii în soare!
 
Confuzia continuă la nivelul municipiului Iaşi, transformat în ultimele luni într-un şantier generalizat, tot din raţiuni evident electorale, dar după o reţetă uşor peiorativă care face trimitere la îngrăşarea porcului în Ajunul Ignatului.
 
Nici unul din marile proiecte mai serioase antamate acum 4 ani n-a depăşit stadiul promisiunilor neonorate, deşi declarativ existase un oarecare consens politic. Strategia de dezvoltare a oraşului este o glumă costisitoare, dar proastă, şoseaua de centură – tot o altă intenţie în virtualul unui viitor incert, internaţionalizarea aeroportului – o altă marotă iterată periodic, iar mega-pasajele şi pasarelele au rămas încremenite în proiect.
 
Şi, ca o observaţie aparent anecdotică, toţi candidaţii cu şanse aparente, cu o singură excepţie, au practica şi experienţa de a cheltui mai mult sau eficient banii publici, şi nu de a face bani, de a crea valoare adăugată! Ceea ce creează o perspectivă cam sumbră şi în privinţa managementului administrativ local!
 
Altfel, primăvara îşi vede de mersul ei ciclic şi natural, iar liliacul nu pare extrem de preocupat de griji electorale… 
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.