De la 3 mai, toate numerele de telefon fix se vor forma cu prefix

0
  • COMUNICAT DE PRESĂ
 
Începând cu 3 mai 2008, România va parcurge etapele finale de închidere a Planului naţional de numerotaţie (PNN), ceea ce înseamnă că toate numerele, indiferent dacă sunt locale sau naţionale, se vor forma cu prefix (prefixul naţional "0" + indicativul de arie geografică).
 
Astfel, abonaţii furnizorilor de servicii de telefonie fixă vor putea fi apelaţi doar prin formarea întregului număr naţional de 10 cifre (prefix + număr local) pentru toate apelurile locale sau naţionale.
 
În judeţul Iaşi, un abonat va putea apela un alt abonat din Iaşi formând 0232 xxxxxx sau 0332 xxxxxx, în funcţie de furnizorul de servicii de telefonie fixă la care este abonat cel apelat.
 
Totodată, se va modifica şi formatul actual al numerelor scurte, apărând o diferenţă clară între numerele pentru servicii de interes public la nivel naţional (ora exactă, informaţii privind abonaţii Romtelecom, deranjamente Romtelecom etc.) şi numerele prin care se furnizează servicii de interes general la nivel local – în judeţe (Jandarmerie, taxi, "alo, domnule primar", diferite servicii de deranjamente utilităţi etc.).
 
Numerele pentru furnizarea unor servicii de interes general la nivel local vor fi formate din şapte cifre, cuprinzând prefixul urmat de numărul actual.
Serviciu                                            Număr vechi        Număr nou
Poliţia                                            955                0232 955
Jandarmeria                                    956                 0232 956
Poliţia de frontieră                            959               0232 959
Pompierii                                        981               0232 981
Protecţia civilă                                982               0232 982
SOS victimele violenţei în familie        983                0232 983
Alo, domnule primar                        984                 0232 984
– Inspectoratul de Protecţie Civilă    985                  0232 985
Salvarea                                        961               0232 961
Deranjamente Electrica                    929                 0232 929
Distrigaz sud                                936                  0232 936
E.On Moldova  – Electrica Moldova    939                 0232 939
Regia autonomă apă canal                969                0232 969
 
Numerele scurte pentru servicii de interes public la nivel naţional vor avea patru cifre şi la formarea lor se va adăuga cifra 1 înaintea numărului actual, după cum urmează:
Serviciu                                Număr vechi        Număr nou
Telegrame telefonate                957               1957
Ora exactă                            958               1958
Deranjamente Romtelecom        921                1921
Informaţii Romtelecom            931                1931
 
 
"Atât numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112 –, cât şi numerele de telefonie mobilă îşi vor păstra formatul actual", a subliniat Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI în conferinţa de presă organizată astăzi, 23 aprilie 2008, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei pentru a anunţa aceste modificări.
 
ANRCTI, instituţia care administrează resursele naţionale de numerotaţie, a stabilit ca schimbarea modului de formare a numerelor să se realizeze în două etape:
 
¤ în perioada 3 mai – 31 iulie 2008 toate numerele pentru servicii de telefonie fixă vor putea fi apelate atât în formatul actual, cât şi în noul format, iar abonaţii vor fi informaţi printr-un mesaj vocal sau prin transmiterea de mesaje scrise cu privire la modificarea modului de formare a numerelor.
 
¤ În perioada 1 august – 30 septembrie 2008, la fiecare apel către numerele în format vechi, abonaţii vor fi informaţi, prin intermediul unui mesaj vocal sau prin transmiterea de mesaje scrise, cu privire la noul format al numărului, dar apelul nu va mai fi finalizat.
 
De la 1 octombrie, la apelarea unui număr în vechiul format, utilizatorii vor fi anunţaţi că numărul nu există.Pentru a suplimenta informaţiile transmise prin mesajul vocal şi celelalte demersuri de informare a propriilor clienţi pe care le vor face operatorii afectaţi de schimbare, ANRCTI va pune la dispoziţia publicului, în a doua  parte a perioadei de tranziţie, cinci milioane de pliante informative, care vor fi distribuite de oficiile poştale din întreaga ţară.
 
ANRCTI pune, de asemenea, la dispoziţia celor interesaţi o linie telefonică cu apel gratuit – 0800.855.855 (apelabil doar în reţeaua Romtelecom). Pe pagina de internet a ANRCTI, www.anrcti.ro, există deja explicaţii detaliate şi un ghid al noului mod de formare a numerelor de telefon.Furnizorul ai cărui abonaţi formează numere de şase şi şapte cifre la nivel local are în prezent un avantaj concurenţial faţă de cei ai căror abonaţi formează numărul întreg de zece cifre.
 
Din acest motiv, Comisia Europeană a recomandat României uniformizarea modului de formare a numerelor de telefon. Prin închiderea PNN şi uniformizarea numerelor de telefonie fixă dispare o barieră din calea liberei concurenţe de pe piaţa de comunicaţii electronice şi se asigură condiţii egale pentru toţi furnizorii care utilizează resurse de numerotaţie geografice.
 
Existenţa în paralel a celor două tipuri de numerotaţie a fost o etapă de tranziţie, în procesul de închidere a PNN avându-se în vedere şi volumul mare al investiţiilor necesare pentru modernizarea reţelei operatorului fost monopolist de telefonie fixă.
 
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este instituţia independentă de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, tehnologiei informaţiei, serviciilor poştale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice. În activitatea sa, ANRCTI urmăreşte ca obiective majore: promovarea concurenţei, protecţia intereselor utilizatorilor finali şi încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANRCTI vizitaţi www.anrcti.ro.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.