CERF 2008 se deschide pe 7 mai

0
 
CERF – Computer&Electronics Romanian Fair – se va desfăşura, în perioada 7-11 mai, la Romexpo.
 
EXPOTEK organizează CERF 2008, care va reuni în acest an peste 600 de mărci expuse în 130 de standuri. Pe o suprafaţă de 12.500 de metri pătraţi vor putea fi vizitate secţiunile Comunicaţii (pavilioanele 16 şi 17 – 3.400 mp – reuneşte principalii operatori de telefonie, furnizorii de servicii Internet şi transfer de date, furnizorii de echipamente şi soluţii în domeniul comunicaţiilor), Soluţii şi sisteme IT, produse electronice (pavilioanele 13 şi 14 – 5.500 mp – secţiune dedicată furnizorilor de soluţii digitale pentru biroul fix sau mobil, de soluţii complete IT, audio-video, multimedia şi Imaging Expo, secţiune dedicată fotografiei digitale şi artei fotografice, care reuneşte producătorii şi distribuitorii de aparatură foto digitală şi tehnologie de procesare şi prelucrare a imaginii fotografice), Soluţii IT pentru afaceri şi distribuţie IT (pavilioanele 14 şi 15 – 3.600 mp – unde vor fi prezenţi distribuitori de hardware şi software, furnizori de soluţii IT, software, servicii şi aplicaţii pentru companii din diverse domenii de activitate).
 
În 2008, la CERF vor fi organizate trei concursuri. „Vizitează CERF şi poţi câştiga un laptop multimedia Dell XPS”, organizat de EXPOTEK în parteneriat cu revista go4it!, „Cel mai cool gadget”, organizat de EXPOTEK în parteneriat cu revista Stuff, şi concursul de fotografie „CERF te pregăteşte pentru viitor!”, în cadrul căruia vizitatorii vor fi premiaţi pentru cele mai bune fotografii pe care le fac în cadrul expoziţiei.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.