Consumatorul final suportă pierderi energetice de 40%

0
 
Pierderile energetice din România reprezintă 40% la consumatorul final şi la 88% la sursa producătoare, a declarat, pe 24 aprilie, la un seminar pe teme energetice, reprezentantul Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), Emilia Cerna Mladin.
 
„România are un potenţial de recuperare a energiei foarte ridicat. Acesta se ridică la 40% la consumatorul final şi la 88% la sursa producătoare de energie. Aceste procente reprezintă pierderile”, a afirmat reprezentantul AAEC.
 
Potenţialul de economisire a energiei este de 38% pentru blocuri, potrivit sursei citate.
 
Consumul anual urban de energie se cifrează la 390 kWh pe metru pătrat, în România, în timp ce, în Uniunea Europeană, consumul mediu anual este de 220 kWh pe metru pătrat. „Noua ţintă a UE se referă la reducerea consumului de energie până la mai puţin de 150 390 kWh pe metru pătrat”, a menţionat Emilia Cerna Mladin.
 
Planul naţional de reducere a consumului final de energie vizează reducerea consumului cu 4,5%, în perioada 2008 – 2010.
 
„Majoritatea clădirilor din România au o vechime cuprinsă între 15 şi 55 de ani. Totalul clădirilor se ridică la 4,8 milioane, iar majoritatea acestora sunt ineficiente energetic”, susţine reprezentantul AAEC.
 
Începând de la 1 ianuarie 2007, clădirile nou construite trebuie să obţină un certificat pentru eficienţa energetică. „Acest certificat trebuie solicitat de la autorităţi. Legea prevede că aceste certificate sunt obligatorii, însă nu sunt măsuri coercitive în cazul în care constructorii nu le obţin”, a precizat Emilia Cerna Mladin.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.