Cele mai bune rezultate macroeconomice ale României s-au obţinut în 2002

0 16
 
Rezultatele macroeconomice din anul 2002 sunt cele mai bune obţinute de România de la începutul perioadei de tranziţie, se menţionează în Strategia privind managementul datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2008 – 2010, postată pe pagina web a Ministerului Economiei şi Finanţelor
 
Potrivit documentului, în anul menţionat, prin politica monetară s-a acordat prioritate reducerii inflaţiei, iar politica fiscală s-a concretizat în menţinerea sub control a deficitului bugetului general consolidat (2,6% din PIB) şi finanţarea acestuia preponderent din surse externe (echivalentul a 1,4% din PIB), ţinând cont de diferenţialul mare de dobândă între randamentele titlurilor de stat emise pe piaţa internă şi condiţiile de împrumut aferente împrumuturilor externe.
 
Finanţarea preponderent externă a deficitului bugetar a condus la diminuarea dependenţei Ministerului Finanţelor Publice de emisiunile interne de titluri de stat. Astfel, randamentul titlurilor de stat cu scadenţă la trei luni a scăzut de la 35,1%, la 17,6%, iar media anualizată a randamentelor tuturor titlurilor de stat a scăzut de la 35,4%, la 16,9%, apropiindu-se de nivelurile ratelor dobânzilor de pe piaţa interbancară şi de cel al ratei de referinţă a BNR.
 
Anul 2003 a fost al patrulea an consecutiv de dezinflaţie, ajungându-se la sfârşitul anului la o inflaţie (dec/dec) de 14,1%. Tot în 2003, BNR a decis trecerea la euro ca moneda de referinţă în politica valutară, decizie justificată de ponderea tranzacţiilor comerciale în această monedă, de structura pe valute a datoriei externe, dar şi de exigenţele procesului de integrare în UE.
 
Politica monetară a fost influenţată şi de modul de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice, un deficit bugetar mai redus finanţat din surse interne şi externe şi utilizarea veniturilor din activitatea de privatizare şi a sumelor recuperate de AVAS pentru răscumpărarea datoriei publice interne.
 
A fost continuată politica de finanţare a deficitului bugetar din anul 2002, aceasta realizându-se preponderent din surse externe, în special urmare emiterii de euro-obligaţiuni cu scadenţa de 7 ani, în sumă de 700 milioane euro.
 
Anul următor, România a înregistrat cea mai bună performanţă din perioada de tranziţie în ceea ce priveşte creşterea economică, dinamica PIB (8,3%), fiind superioară cu 3,1% rezultatului atins în anul 2003 şi cu 2,8% obiectivului iniţial.
 
Finanţarea deficitului bugetar în anul 2004 a fost realizată în proporţie echilibrată din surse externe (circa 57,2% din deficit, incluzând tranşa a II-a din împrumutul PSAL II in valoare de 169,9 milioane de euro şi împrumuturile pentru finanţarea de proiecte) şi din surse interne (42,8%, incluzând şi veniturile încasate de AVAS din valorificarea activelor bancare neperformante în baza OUG nr.111/2003).
 
Prima parte a anului 2005 a fost caracterizată prin existenţa unor niveluri istorice reduse a ratelor dobânzilor pe principalele pieţe financiare externe, fapt ce a generat un climat extrem de propice din punct de vedere al costurilor lansării de emisiuni de euroobligaţiuni de către emitenţi suverani şi nu numai. Un exemplu pozitiv în acest sens, din perspectiva comportamentului oportunist, este cel al municipalităţii Bucureşti, care a reuşit să se finanţeze în premieră de pe pieţele internaţionale, emiţând euroobligaţiuni cu scadenţa de 10 ani, la un nivel al cuponului de 4,125% cel mai mic înregistrat de vreun emitent român).
 
Politica Guvernului Romaniei de reducere a deficitului bugetar, similară anului precedent, a contribuit la temperarea inflaţiei în 2005 (inflaţia dec/dec s-a diminuat până la nivelul de 8,6%), limitând în acelaşi timp deteriorarea suplimentară a deficitului contului curent. Aspecte problematice au constituit însă, şi în acest an, execuţia neuniformă a cheltuielilor bugetare (întregul deficit s-a acumulat practic în ultima lună a anului, situându-se la nivelul de 0,8% din PIB, mult sub nivelul ţintit iniţial, de 1,5%), precum şi ponderea insuficientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetare în PIB.
 
În privinţa finanţării, deşi condiţiile de împrumut existente pe pieţele financiare internaţionale au fost foarte bune, MFP a preferat să-şi schimbe strategia, orientându-se spre obiectivul de dezvoltare a pieţei titlurilor de stat. Au fost emise titluri de stat în valoare totală de 2,9 miliarde de lei, ceea ce a determinat ca finanţarea deficitului bugetar din surse interne în acest an să fie de 42,4%.
 
Un alt lucru pozitiv a fost acela al adjudecării sumelor anunţate la licitaţiile de emisiuni de titluri de stat, în volumul anunţat prin prospectele de emisiune de titluri de stat, predictibilitatea şi transparenţa fiind substanţial îmbunătăţite faţă de anii anteriori prin emiterea de prospecte trimestriale. Acest fapt, dublat de cel al continuării trendului dezinflaţionist şi a îmbunătăţirii aşteptărilor inflaţioniste a dus la înregistrarea unor randamente destul de mici aferente emisiunilor, chiar dacă acestea au fost înregistrate ăn contextul emiterii unor sume foarte mici.
 
De asemenea, au fost organizate întâlniri cu mediile investiţionale şi cu dealerii primari, în vederea discutării evoluţiilor pieţelor financiare şi a aşteptărilor şi necesităţilor investiţionale ale participanţilor la piaţa primară şi secundară a titlurilor de stat.
 
În 2005 au fost utilizate veniturile din activitatea de privatizare pentru răscumpărarea emisiunii de obligaţiuni în valoare de 150 de milioane de euro lansată în anul 2000, datoria guvernamentala ca pondere în PIB reducându-se de la 22,4%, în 2004, la 19,6%, în anul 2005.
 
Anul 2006 a consemnat finalizarea liberalizării contului de capital în luna septembrie, fapt care a deschis calea către o mai puternică integrare a economiei naţionale în fluxurile financiare globale, dar care a complicat conducerea politicilor macroeconomice.
 
Activitatea pe piaţa titlurilor de stat în 2006 a fost cea mai redusă din ultimii ani, fapt datorat în principal lipsei emisiunilor de titluri pe piaţa primară. Chiar dacă în 2006 a avut loc o relaxare a politicilor fiscale, reflectată într-o creştere a deficitului bugetului general consolidat la 1,7% din PIB, faţă de 0,8% din PIB în anul precedent, aceasta s-a produs spre finele anului, înregistrându-se aceeaşi execuţie bugetară asimetrică.
 
Datoria publica guvernamentală negociabilă (titluri de stat) s-a redus continuu de la 32%, în 2004, la 18,4% în 2006, diferenţa fiind reprezentată de împrumuturi.
 
Spre deosebire de sfârşitul anului 2005, când datoria în lei reprezenta doar 23,3% din datoria guvernamentală, la sfârşitul lui 2006, urmare politicii de finanţare a deficitului bugetar al cărei obiectiv important a fost reprezentat de creşterea ponderii datoriei interne pentru eliminarea riscului valutar, datoria în moneda naţională a reprezentat 40,9% din datoria publica guvernamentală. Din datoria contractată în valută, la sfârşitul anului 2006 cea mai mare pondere o reprezintă datoria denominată în euro, respectiv 35,4% din total datorie publică guvernamentală.
 
În ceea ce priveşte maturitatea iniţială aferentă datoriei publice guvernamentale, la sfârşitul anului 2006, 35% din datorie avea scadenţe pe termen scurt, iar 65% avea scadenţe pe termen mediu şi lung.
 
În acelaşi timp, trebuie menţionat ca în ceea ce priveşte structura datoriei publice guvernamentale, după tipul ratei dobânzilor, la sfârşitul anului 2006, datoria contractată cu rată fixă de dobândă era de 32,3% din total datorie, faţp de 40,9%, cât era la sfârşitul anului 2004.
 
În aceste condiţii, pe fondul creşterii economice şi în pofida creşterii deficitului bugetar, datoria publică guvernamentală a continuat să scadă, ajungând la sfârşitul anului 2006 la 17,5% din PIB, faţă de 19,5% din PIB în anul precedent. Din punct de vedere al criteriilor de la Maastricht referitoare la sustenabilitatea pozitiei fiscale, atât ponderea în PIB a deficitului bugetar, cât şi cea a datoriei publice au fost conform metodologiei UE, de 1,9% din PIB, respectiv 12,4% din PIB, net inferioare limitelor existente (3% şi respectiv 60% din PIB).
 
Constrângerile şi limitările în managementul datoriei publice guvernamentale Legea nr.81/1999 a datoriei publice a reprezentat cadrul legal pentru împrumuturile contractate direct sau garantate de stat de pe pieţele financiare în perioada 2002-2004.
 
În conformitate cu această lege, statul a contractat împrumuturi atât pentru finanţarea deficitului bugetar, cât şi pentru finanţarea de proiecte, în nume propriu sau subîmprumutate ministerelor de linie, autorităţilor administraţiei publice locale şi operatorilor economici. De asemenea, garanţiile de stat au fost emise pentru împrumuturi contractate la extern de ministerele de linie, autorităţile administraţiei publice locale şi operatorii economici.
 
Datoria pe termen scurt şi mediu reprezenta 44,8% în totalul datoriei guvernamentale la sfârşitul anului 2006.
 
În baza recomandărilor FMI şi Băncii Mondiale cu privire la eficientizarea cadrului instituţional şi legislativ aferent administrării datoriei publice guvernamentale dar şi având în vedere dificultăţile în administrarea datoriei guvernamentale şi în atingerea unor obiective strategice, la începutul anului 2005 a intrat în vigoare Legea datoriei publice nr.313/2004, care a creat cadrul juridic pentru un management mai eficient al datoriei publice, înlocuind Legea nr.81/1999 a datoriei publice.
 
Aprobarea noii legi a dus la eficientizarea procesului de contractare a datoriei publice prin eliminarea posibilităţii ca ministerele de linie să contracteze direct împrumuturi cu garanţia statului şi s-au adus clarificări în ceea ce priveşte integrarea datoriei publice locale, ca parte a datoriei publice. De asemenea, s-a avut în vedere definirea clară a obiectivelor avute în vedere în procesul de administrare a datoriei publice, precum şi atribuţiile instituţiilor statului în acest proces complex.
 
În contexul acţiunilor legislative şi instituţionale întreprinse, unei puternice creşteri economice, a utilizării veniturilor din privatizare şi a recuperărilor AVAS pentru răscumpărarea datoriei, în perioada 2004-2006, datoria publică guvernamentală s-a redus continuu, înregistrând la sfârşitul lui 2006 un nivel de 17,5% din PIB, din care datoria internă a fost de 7,5% şi datoria externă de 10%, comparativ cu datoria înregistrată la sfârşitul anului 2004 de 22,4%, din care datoria internă a fost de 5,9% şi datoria externă de 16,5%. Urmare a schimbărilor de viziune (strategie) din anii 2005-2006, ponderile datoriei interne (în lei) şi externe (în valută) au început să se echilibreze.
 
Datoria publică guvernamentală reprezentând finanţarea temporară a deficitelor bugetare din anii anteriori şi din exerciţiul curent era, la sfârşitul anului 2006, de 19,8 miliarde lei, reprezentând circa 33,1% din total datorie publica guvernamentală. Această datorie a fost angajată pe termen scurt, ceea ce determină creşterea riscului de lichiditate şi refinanţare şi care, în condiţiile creşterii neîncrederii investitorilor în titluri pe piaţa internă, corelat cu creşterea aversiunii faţă de risc pe pieţele externe de capital poate conduce la dificultăţi în refinanţarea acestei datorii sau la creşterea exagerată a ratelor de dobândă la împrumuturile pentru refinanţare până la niveluri nedorite sau greu de acceptat pentru MFP.
 
Pentru evitarea acestei presiuni este necesar ca finanţarea temporară a deficitelor bugetare să se reducă gradual prin refinanţări cu titluri de stat, de circa trei miliarde de lei anual pe o perioda de 10 ani, începând cu anul 2009, astfel încât să se realizeze o distribuire uniformă în timp a costurilor acestor emisiuni de titluri şi obţinerea unor randamente cât mai bune de către MFP.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata