Insulte politice celebre

0
 
Insulta, sau practica de a ataca violent adversarii politici, a fost recent redescoperită de cotidiene din Marea Britanie, patria liberalismului şi a fair-play-ului, după ce premierul britanic Gordon Brown a fost calificat de dictatorul din Zimbabwe, Robert Mugabe, „un simplu punctuleţ în această lume”, deoarece a criticat încetineala scrutinului în recentele alegeri din această ţară africană. Plecând de la acest atac puţin amabil, ziarul londonez The Times a încercat să stabilească „Top 10” insultelor politice cele mai faimoase, relevă „Corriere della Sera”.
 
Această clasificare este puternic anglocentrică, relevă ziarul italian. Nouă insulte din 10 au fost proferate de politicieni britanici la adresa conaţionalilor lor. Totuşi, singurul atac nebritanic prezent în „Top 10” este cel lansat de Romano Prodi la adresa lui Silvio Berlusconi, în cursul campaniei electorale din 2006. „Il Professore”, iritat de acuzaţiile şi avalanşa de cifre cu care l-a copleşit „Il Cavaliere”, în cursul celui de-al doilea duel televizat cu Berlusconi, şi parafrazând o replică celebră a laureatului Nobel, irlandezul George Bernard Shaw, a comentat sarcastic: „Berlusconi se agaţă de cifre ca beţivii de felinare”.
 
În „Top 10” nu putea lipsi Winston Churchill, oratorul de neîndoielnică celebritate care adesea îşi reducea la tăcere adversarii prin replici vitriolice. Times a ales două invective dintre cele mai celebre: prima este cea adresată lui Clement Atlee, care l-a înlăturat din funcţia de premier imediat după victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Liderul laburist a fost definit de marele premier britanic „O oaie în blană de oaie”, parafrazând proverbul „lupul în blană de oaie”.
 
A doua ofensă a lui Churchill l-a avut drept victimă pe Sir Stafford Cripps, exponent laburist. Pentru a critica strategia lui politică, Churchill a comentat: „There but for the grace of God goes God” (parafrazând proverbul „There but for the grace of God go I”’, „Dacă Dumnezeu nu mă ajută şi eu voi sfârşi aşa”), care s-ar putea traduce mai mult sau mai puţin prin: „Dacă Dumnezeu nu se ajută va sfârşi rău şi El”.
 
În îndelungata sa carieră politicianul conservator a fost şi el ţinta unor atacuri. The Times l-a ales pe cel pe care i l-a adresat omul de stat britanic de la începutul secolului al XX-lea, Frederick Edwin Smith, care a spus despre Churchill: „Winston şi-a cheltuit cei mai buni ani din viaţă pentru a pregăti discursuri improvizate”.
 
Potrivit The Times, epoca de aur a invectivei a fost perioada victoriană, când doi dintre cei mai faimoşi politicieni britanici, Benjamin Disraeli şi William Gladstone s-au înfruntat timp de decenii în Camera Comunelor, şi prin insulte. The Times aminteşte invectiva lui Disraeli: „Nu are niciun păcat care ar putea fi mântuit”.
 
Politicianul conservator nu era însă singurul care nu-l agrea pe Gladstone. Istoricii relatează că nici regina Victoria nu îl avea la suflet, preferându-l pe adversarul său. Cu o ocazie, regina, sătulă de manierele „grosolane” ale lui Gladstone, prea departe de eticheta de la Curte, a spus despre el: „Domnul Gladstone mi se adresează ca şi cum ar vorbi publicului”.
 
Margaret Thatcher este un alt politician dintre cei mai insultaţi din istoria britanică. Potrivit The Times, s-ar putea scrie o carte întreagă despre invectivele pe care le-a primit în lunga sa carieră de premier. Cotidianul londonez alege pentru „Top 10” două ofense faimoase: prima este cea a politicianului conservator Jonathan Aitken care, intervievat de un ziar egiptean şi dorind să sublinieze ignoranţa „Doamnei de Fier” în materie de chestiuni privind Orientul Mijlociu, a spus sarcastic: „Probabil crede că Sinai este pluralul de la sept” (nazal). A doua este ofensa Lordului St John of Fawsley, care a descris-o astfel pe Thatcher: „Când vorbeşte fără să gândească, spune ceea ce gândeşte”.
 
„Top ten-ul” se încheie cu fraza laburistului Denis Healey, care, atacat de ministrul thacherian, Geoffrey Howe, a răbufnit: „Este ca şi cum ai fi criticat de o oaie moartă”, precum şi cu replica vulgară a lui Alan Clark, care i-a spus colegului conservator Douglas Hurd: „Ar putea avea un cocean în fund”.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.