Extraordinary rendition: drepturile omului nu pot fi eludate prin practici ca „outsourcing” sau „rebranding”

0
 
De la "Axa răului" la "combatanţii inamicului", distorsionarea cuvintelor a prefigurat o contorsionare a logicii legale şi militare. Cu toate acestea, parcă nici o găselniţă lexicografică nu a fost mai "sinistră" ca "extraordinary rendition", este de părere ziarul britanic The Guardian, într-un editorial.
 
Procedeul ar putea fi descris mai pe înţelesul tuturor drept răpire şi tortură. Un nou film de mare impact, care este difuzat de BBC1 în seara zilei de 30 aprilie, explorează consecinţele umane ale programului secret al CIA cunoscut sub numele de "extraordinary rendition" (transferuri extraordinare).
 
Filmul, "Extraordinary Rendition" este o ficţiune, începând cu răpirea imaginată la Londra, deşi nu există informaţii despre un astfel de incident. Premisa, totuşi, este că ceea ce se arată se poate întâmpla. Când astfel de răpiri au avut loc pe străzile oraşului Milano şi când ţări membre în UE au emis 39 de ordine de arest preventiv încă în vigoare pentru presupuşi agenţi CIA, acest lucru pare cât se poate de plauzibil. Tot atât de plauzibilă este şi descrierea dureroasă a ceea ce urmează să se întâmple. După ce a fost transferată – ilegal şi clandestin – via o terţă ţară, victima ajunge într-o închisoare din Orientul Mijlociu. Aici este supusă acelor brutalităţi care s-au
întâmplat în cazurile reale, printre care şi flagelarea şi simularea înecului.
 
Vicepreşedintele SUA, Dick Cheney, este unul dintre cei care pare să se întrebe uneori dacă această practică din urmă, cunoscută sub numele de "waterboarding", este cu adevărat o tortură. Torţionarii autentici ai istoriei nu au astfel de îndoieli: Inchiziţia spaniolă a folosit aceeaşi tehnică numită "tortura del agua".
 
La începutul acestei luni, Washingtonul a dat publicităţii un document din 2003 care acorda armatei SUA autorizaţia îndoielnică de a folosi tehnici aspre împotriva membrilor Al-Qaida şi talibanilor. Incidentul subliniază încă o dată "dispreţul" administraţiei Bush faţă de legislaţia internaţională şi drepturile omului, relevă The Guardian. Toţi cei trei candidaţi la preşedinţia SUA de anul viitor au luat poziţie faţă de această abordare, susţinând că interogarea brutală produce o informaţie pe care nu te poţi baza şi nu face decât să servească la recrutarea de terorişti.
 
Guvernul britanic nu a adoptat întotdeauna aceeaşi poziţie critică, este de părere ziarul britanic. Serviciul de securitate a transmis informaţii americanilor despre rezidenţi britanici care ulterior au fost capturaţi în Gambia. În luna februarie, după ani de negare, ministrul de externe a recunoscut că cele două zboruri de transfer ale CIA au folosit teritoriul controlat de Marea Britanie. El a recunoscut că a fost "dezamăgit" de faptul că a descoperit acest lucru, deşi nu a cerut public toate detaliile de la americani. Presupusele înţelegeri secrete ale MI-5 în interogări din Pakistan, relatate la 29 aprilie de ziarul The Guardian, ridică în continuare semne de întrebare stânjenitoare.
 
Londra trebuie să reafirme că interzicerea torturii este indiscutabilă. Trebuie să insiste asupra faptului că nici un aliat, indiferent de cât de puternic este el, nu va fi ajutat în încercarea de a găsi căi de a ascunde fapte reprobabile. Drepturile omului nu pot fi eludate prin practici ca "outsourcing" sau "rebranding".
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.