„Jurassic Park” în Turkmenistan

0
 
Un grup de geologi au găsit peste o sută de urme de dinozauri de 150 de milioane de ani vechime, într-o zonă cu acces dificil în munţii Turkmenistanului. "Urmele sunt imprimate în rocă, de aceea s-au păstrat foarte bine", a asigurat Anatoli Bushmakin, profesor de geologie la Universitatea din Aşhabad, capitala Turkmenistanului.
 
Experţii au ajuns la concluzia că aceste urme, de mai mulţi centimetri adâncime imprimate în rocă şi de formă rotunjită, au aparţinut unei familii formate din 6 sau 7 membri de dinozauri ierbivori, notează ziarul Estrella Digital.
 
Este vorba de 114 urme fosilizate, cu un diametru de 20-60 de centimetri, ce ar aparţine unei familii de dinozauri. "Urmele sunt rotunjite şi au trei degete. Sunt convins sută la sută că erau ierbivori cu o înalţime de 4-6 metri", a spus expertul, potrivit căruia, "dacă erau carnivori, s-ar fi văzut clar ghearele". Urmele sunt foarte adânci – de mai mulţi centimetri profunzime – şi perfect recognoscibile, inclusiv pentru profani, a spus profesorul. Bushmakin, în vârstă de 70 de ani, este de părere că faptul că aceste urme se găsesc într-un loc cu acces dificil, în apropierea unor mine de sulf, a permis conservarea lor.
 
Urmele de dinozaur au fost găsite acum 4 ani pe suprafaţa calcaroasă puternic înclinată situată la aproximativ 800 de metri înălţime şi la câţiva kilometri distanţă de frontiera cu Uzbekistan. Totuşi, secretismul care a caracterizat autoritarul regim turkmen de la independenţa (1991) şi până la schimbarea regimului anului trecut a împiedicat ca această descoperire să fie adusă la lumină. "Deşertul deasupra căruia este aşezat Turkmenistanul era acum 150 de milioane de ani o regiune verde cu faună şi vegetaţie bogată. Erau multe râuri care udau zona, lacuri şi ploua mult. Ceea ce era ideal pentru animale de asemenea dimensiuni", a precizat profesorul.
 
Geologul rus consideră că zona era "habitatul natural al uriaşilor dinozauri iguanodoni", o reptilă sauriană care a populat planeta noastră la sfârşitul Jurasicului, acum 145 de milioane de ani, până la sfârşitul Cretacicului, în urmă cu 70 de milioane de ani. Dinozaurii iguanodoni, reptilele cele mai numeroase ale erei jurasice, aparţin familiei "ornitisquios" (corp de pasăre). Cealaltă familie sunt "saurisquios" (corp de reptilă), care puteau fi atât ierbivori cât şi carnivori, precum celebrul Tyrannosaurus Rex.
 
"Această descoperire este de mare importanţă şi ne ajuta să cunoaştem mai bine cum trăiau aceste animale şi cum era atunci planeta noastră", a spus el. În prezent, 80 % din suprafaţa Turkmenistanului care conţine şi cele mai mari rezerve de gaze ale planetei este deşertică. Jurasicul a fost perioada când aceşti saurieni au evoluat mai rapid şi şi-au sporit extraordinar de mult dimensiunea corpului. Nu este însă prima descoperire de acest fel din Turkmenistan, având în vedere că în secolul trecut în rezerva naturală de la Kugitang, au fost găsite mii de astfel de urme, mai vechi decât cele de la Gaurdak.
 
Această pistă de urme – unele cu un diametru de aproape un metru – este considerată cea mai mare concentrare de călcături de dinozauri a planetei. Sute de oameni de ştiinţă din toate ţările au studiat aceste urme în această regiune cunoscută deja drept "Podişul dinozaurilor". Urme similare au fost găsite şi în Tadjikistan, tot în Asia Centrală şi în sudul SUA. Pe de altă parte, profesorul Bushmakin neagă informaţiile unor exeperţi, potrivit cărora ar fi fost găsite în zonă urme de dinozauri alături de urme ale oamenilor şi care ar fi putut părea drept o coabitare a ambelor specii. "Este un mit. Am fost în ambele locuri de multe ori şi nu am văzut niciodată urme umane", a spus el.
 
Paleontologia oficială susţine că dinozaurii au dispărut de pe faţa pământului cu mult înainte de apariţia strămoşului omului. În blogurile centro-asiatice această descoperire nu a trecut neobservată de unii internauţi care au preconizat posibilitatea de a promova în Turkmenistan "paleoturismul". În afară de a fi o bună sursă de venituri, spun ei, "paleoturismul" ar ajuta la deschiderea ţării, care a fost comparată pentru izolarea ei cu Coreea de Nord.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.