Romanian Fashion Week, la cea de-a XI-a ediţie

0
 
Peste 300 de manechine vor defila pe podiumul celei de a XI-a ediţii a festivalului de modă "Romanian Fashion Week", care se va desfăşura pe 8 şi 9 mai, la Sala Polivalentă din Iaşi.
 
Cel mai longeviv şi celebru eveniment de modă din România, înfiinţat şi susţinut de creatoarea de modă Irina Schrotter, se va desfăşura anul acesta sub motto-ul "100% modă".
 
Pe podiumul instalat la Sala Polivalentă, cu o sceno-tehnică unică în România şi o desfăşurare de forţe fără precedent, vor fi prezentate 31 de colecţii grupate în cinci secţiuni: "Designeri români", "Made în Ro", "Noua Generaţie", "Lenjerie" şi "Debut".
 
Potrivit organizatorilor, secţiunea "Designeri români" este deschisă tuturor designerilor recunoscuţi în şi de sistemul modei româneşti, care creează colecţii sub propriul nume. La această secţiune pot fi întâlnite creaţii ale designerilor Mircea Bărbulescu, Alina Botea, Răzvan Ciobanu, Lena Criveanu, George Hojbotă, Irina Marinescu, Stephan Pelger, Irina Schrotter, Kinga Varga.
 
La secţiunea "Made in Ro", care este dedicată firmelor de vestimentaţie care au lansat, promovează şi susţin brand-uri importante pe piaţa de modă românească, vor prezenta BM Jeans, Dada, Nichi Cristina Nichita, Otto Hermann, Zasha.
 
Secţiunea dedicată tinerilor designeri deja lansaţi în moda românească, "Noua generaţie", cuprinde creaţii ale designerilor Smaranda Almăşan, Claudia Castrase, Andra Clitan, Dork, ER Fashion, Lucian Pop, Andreea Tincu, Una Moda Group.
 
La festivalul "Romanian Fashion Week", Jolidon îşi va expune creaţiile la secţiunea "Lenjerie".
 
Nu va lipsi nici secţiunea "Debut", care este deschisă tinerilor designeri. Anul acesta organizatorii au ales numai şase dintre cele 22 de mape trimise, aparţinând doar câştigătorilor sau participanţilor la evenimente conexe RFW: Inspired, Elle şi Peroni, Avanpremiere şi Best New Comers. La această secţiune vor fi prezentate modele Lucian Broscăţean, Maria Ciubotaru, Ludmila Corlăţean, Mirela Diaconu, Andreea Muşat, Ana Maria Pop.
 
În fiecare seară se vor desfăşura "Fashion Party"-uri la care au fost invitaţi DJ Gypsy Bogdan din New York şi DJ Klosy de la Budha Bar Paris.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.