Imigranţii din Irlanda se întorc acasă

0
 
Pe fondul creşterii temerilor privind pierderea locurilor de muncă şi criza creditelor, lucrătorii imigranţi din Irlanda au început să se întoarcă în ţările de origine, resimţind consecinţele nu doar în propriile buzunare, ci şi la nivel social, scrie cotidianul britanic The Guardian, într-un articol dedicat acestui fenomen, vizibil în ultimele opt luni.
 
Cu această situaţie se confruntă şi echipa de fotbal românească, "Transilvania" FC din Dublin, ale cărei ambiţii au fost năruite pe măsură ce jucătorii, în marea majoritate, muncitorii în construcţii, au decis să se întoarcă acasă sau să se dedice unor proiecte mai ambiţioase cum ar fi satul olimpic din Londra.
 
"Chiar în această perioadă, anul trecut, aveam 22 de jucători; acum am ajuns la 13", mărturiseşte Marcello Rus, antrenorul echipei, un român de 29 de ani care a venit să lucreze în Irlanda ca şofer de autobuz, în urmă cu 6 ani. Cu 8 luni în urmă, Rus a remarcat că mulţi compatrioţi de-ai săi s-au întors acasă, fapt ce va afecta, în opinia sa, în mod direct şansele echipei, care a promovat sezonul trecut într-unul din turneele importante pentru amatori din Irlanda.
 
"Anul acesta vom fi norocoşi dacă obţinem locul 6. Dacă situaţia va continua, vom fi norocoşi dacă pe viitor dacă vom mai avea echipă", explică el.
 
Situaţia stă similar şi pentru comunitatea poloneză din Irlanda, estimată la 230.000 de persoane potrivit statisticilor oficiale, care se confruntă cu cel mai mare exod din Irlanda în ţara natală sau în alte state ale Uniunii Europene, în căutarea unui loc de muncă.
 
Potrivit The Guardian, în condiţiile unei scăderi de aproape 25% a sectorului, nu demult extrem de bine dezvoltat, al construcţiilor, în Irlanda, există temeri că pierderea locurilor de muncă de către imigranţi, criza creditelor şi costurile încă relativ mari de trai vor atrage un val fără precedent de xenofobie şi rasism.
 
La fel ca în cazul românilor, în ultimele 8 luni, comunitatea poloneză a fost martora unei plecări masive a membrilor săi, după cum o dovedeşte atmosfera sumbră de la barul "Zagloba" (un "Robin Hood" polonez), nu de mult, locul de întâlnire al imigranţilor care încercau să îşi caute cazare şi un loc de muncă, la sosirea în Dublin.
 
Kazik Anhalt şi Barnaba Filip Dorda, doi polonezi care activează în cadrul celui mai mare sindicat din Irlanda, (SIPTU), susţin, pe baza propriei experienţe, că lucrătorii polonezi şi, în general, cei străini, sunt discriminaţi la locul de muncă, fiind consideraţi forţă de lucru ieftină, uşor de găsit.
 
Mai mult, Anhalt susţine că s-a confruntat cu 10 cazuri în care angajatorii irlandezi le-au interzis angajaţilor polonezi să îşi vorbească limba maternă la lucru.
 
Irlanda a cunoscut una din cele mai rapide rate ale imigraţiei din istorie. În mai puţin de 10 ani, populaţia sa imigrantă a crescut de la 1 la 12 procente, ceea ce a făcut ca, în momentul de faţă, în Irlanda să trăiască, după statisticile oficiale, jumătate de milion de imigranţi dintr-o populaţie de 4 milioane jumătate.
 
Pentru a face faţă afluxului de imigranţi, guvernul a numit un ministru al integrării, Conor Lenihan, cu scopul de a-i integra pe imigranţii care aleg să rămână în Irlanda în pofida previziunilor economice sumbre.
 
Lenihan, un fost funcţionar public în domeniul educaţiei, insistă că, dat fiind istoria ţării de fostă colonie şi de exportatoare de imigranţi, irlandezii sunt mai puţin rasişti şi xenofobi decât alte popoare europene, dar că o creştere a numărului acestora va pune în pericol balanţa socială a ţării.
 
Pentru universitarul Bryan Fanning, specialist pe probleme de imigraţie la University College din Dublin, nu există dovezi reale ale xenofobiei în politica irlandeză prevalentă, principalele partide continuând să aibă o atitudine pozitivă faţă de imigranţi.
 
"Acest lucru contrastează cu ascensiunea populismului direcţionat împotriva imigranţilor din alte state europene, cum ar fi legea propusă de către laburişti în Marea Britanie, în 2008, care prezintă imigranţii drept o povară pentru serviciile publice", explică el.
 
Mai mult, Irlanda găzduieşte mai mult grupuri pro-imigraţie şi anti-rasiste, cum ar fi organizaţia "Sport împotriva Rasismului" (SARI), care se foloseşte de sport pentru a integra imigranţii în societatea irlandeză, ajutând echipe cum ar fi Transilvania FC.
 
Începând din secolul al XVII-lea, problemele economice şi persecuţia religioasă i-au forţat pe irlandezi să se răspândească pe tot cuprinsul globului. Până la boom-ul economic început la mijlocul anilor ’90, Irlanda a continuat să fie una din principalele ţări furnizoare de imigranţi, cel mai mare val de emigraţie survenind la jumătatea secolului al XIX-lea, după ce ţara a pierdut aproximativ 2 milioane de locuitori – 25% din populaţie – ca urmare a "Marii Foamete", survenită după distrugerea culturilor de cartofi, care a făcut ravagii în Irlanda Catolică rurală.
 
Cea de-al doilea val de migraţie din Irlanda a survenit după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a deciziei unuia din fondatorii Republicii Irlandeze, Eamon de Valera, de a urmări o politică de independenţă economică şi de protecţionism care a generat un şomaj în masă. Rezultatul a fost că zeci de mii de irlandezi au ajuns în Marea Britanie, ajutând la reconstrucţia acesteia după război.
 
The Guardian aminteşte că aproximativ 27% din imigranţii care trăiesc azi în Irlanda vin din Marea Britanie şi că populaţia imigrantă, estimată oficial la 12% din totalul locuitorilor Irlandei, este considerată de unii cercetători ca atingând 18%.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.