Întreprinzătorii susţin că sunt slab informaţi cu privire la fondurile europene

0
 
Întreprinzătorii mici şi mijlocii nu se împrumută la bănci pentru dezvoltarea afacerilor pentru că sunt insuficient informaţi, a declarat, pe 6 mai, la conferinţa "Soluţii pentru dezvoltarea IMM", preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), Ştefan Popa.
 
"Problema întreprinzătorilor este mentalitatea pe care o au cu privire la creditare. Preferă să strângă bani pe care ulterior să îi investească, decât să se împrumute la bănci. Lipsa de încredere este cauzată de falimentele întâlnite de-a lungul istoriei noastre bancare", a afirmat Ştefan Popa.
 
Prezent la conferinţă, ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ovidiu Silaghi, a menţionat faptul că "la acţiunile de informare din ţară cu privire la fondurile pe care le pot accesa firmele şi la împrumuturile bancare pe care le pot realiza, participă numeroşi reprezentanţi ai segmentului IMM. Acest lucru demonstrează interesul mare al întreprinzătorilor pentru accesarea fondurilor naţionale şi a celor europene".
 
Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, a reiterat ideea înfiinţării unei instituţii care să acorde împrumuturi pentru firmele nou-înfiinţate (start-up), în condiţiile în care acestora nu li se acordă credite din cauza potenţialului ridicat de risc şi a lipsei capacităţii lor de garantare.
 
Majoritatea întreprinzătorilor prezenţi la conferinţă au acuzat slaba informare pe care o primesc de la instituţiile statului cu privire la fondurile ce pot fi accesate pentru dezvoltarea afacerii, precum şi de modul în care sunt trataţi de funcţionarii publici cu care intră în contact în momentul în care solicită informaţii.
 
"Începând cu acest an, IMM-urile conduse de români încep să înţeleagă că împrumutul este o soluţie bună pentru dezvoltare şi încep să se apropie de zona bancară şi de cea de consultanţă", susţine vice-preşedintele Băncii de Export-Import a României EximBank, Gabriel Bohălţeanu.
 
EximBank acordă credite pentru dezvoltarea IMM, pentru finanţarea proiectelor de investiţii, iar valoarea creditului este de maxim 1,5 milioane euro pentru o perioadă de maximum 5 ani. Pentru finanţarea activităţii curente a IMM valoarea creditului este de maximum 300.000 euro, iar perioada de creditare de maximum un an. Valoarea microcreditelor pentru IMM este cuprinsă între 10.000 euro şi 35.000 euro, pentru o perioadă de maxim un an pentru activitatea curentă şi de maxim cinci ani pentru investiţii.
 
Creditele pentru finanţarea proiectelor din domeniile prioritare de dezvoltare, cum ar fi dezvoltare regională, cercetare – dezvoltare, protecţia mediului, utilităţi publice, ocupare şi formare personal se ridică la o valoare de maximum 1,5 milioane euro, pentru o perioadă de maximum 5 ani.
 
"Eximbank" acordă credite pentru femeile antreprenor pentru finanţarea investiţiilor şi activităţile curente. Valoarea este de maximum 100.000 euro iar perioada de rambursare este de maximum 5 ani pentru investiţii şi un an pentru activitatea curentă.
 
"Eximbank" este o bancă de stat care aplică strategia guvernamentală de dezvoltare economică, cu misiunea de a susţine agenţii economici români orientaţi spre export, prin operaţiuni în numele şi contul statului, dar şi în nume şi cont propriu, oferind instrumente financiare specifice pentru competitivitate sporită pe terţe pieţe, prin finanţare, co-finanţare, refinanţare, asigurare, re-asigurare şi garantare.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.